Victor Pițurcă, fostul selecționer al naționalei de fotbal a României, a fost reținut, luni, de DNA, conform surselor G4Media. Alături de Pițurcă a mai fost audiat și ulterior reținut și șeful Romarm, Gabriel Țuțu, conform surselor G4Media.

Pițurcă și Țuțu ar fi fost reținuți în dosarul măștilor neconforme livrate în spitalele MAPN.

Firma care ar fi livrat măștile îi aparține fiului său, Alex Pițurcă, mai transmit sursele citate.

Victor Pițurcă și-ar fi exercitat influența pentru a-i facilita fiului accesul la contracte, cum ar fi cel încheiat cu Ministerul Apărării, de 11 milioane de lei. (g4media.ro)

Articolul precedentSpor de 50% pentru primari și șefii de CJ! Boloș: Merită cu vârf și îndesat
Articolul următorCazierul judiciar se poate obține gratuit în format electronic