După ce 2021 a fost anul în care lumea s-a confruntat cu penurii generalizate, perspectivele au şanse reduse de a se schimba în cea mai mare parte a anului viitor, scrie Deutsche Welle.

Speranţele au fost mari pentru acest an după carnagiul economic provocat de pandemia de coronavirus. A existat speranţa că economia mondială va înregistra o creştere explozivă odată cu apariţia vaccinurilor şi relaxarea restricţiilor. Economia mondială a revenit pe creştere, dar şi-a pierdut rapid din suflu. Creşterea bruscă a cererii de bunuri, dublată de haosul din industria transportului maritim au lovit puternic în lanţurile de aprovizionare, afectând procesul de redresare.

Problema este că revenirea în forţă a cererii s-a lovit de “constrângerile fizice din porturi”, arată Coleman Nee, economist în cadrul Organizaţiei Mondiale a Comerţului.

Reluarea bruscă a activităţii a dus la blocaje majore la porturile americane şi europene şi la o distribuţie inegală a containerelor pentru transport la nivel mondial. Criza de containere a împins preţurile în sus cu 1,5%, impactul fiind şi mai mare în cazul economiilor mai mici dependente de comerţ.

Industria auto este printre cele mai afectate. Nee de la OMC arată că o creştere a exporturilor de semiconductoare de către cei mai mari producători din Asia va duce probabil la o temperare a problemelor industriei anul viitor.

În opinia Arianei Curtis, economist în cadrul Capital Economics, industria auto va beneficia de asemenea de eliminarea restricţiilor anti-coronavirus din marile ţări exportatoare, ca Vietnam şi Malaezia.

“Dar chiar şi aşa, dezechilibrul dintre ofertă şi cerere din sectorul semiconductoarelor va face ca penuriile să persiste. Comenzile de semiconductoare depăşesc în continuare exporturile din Taiwan”, arată Curtis. “Deşi investiţiile în producţia de semiconductoare sunt în creştere, extinderea capacităţii de producţie va fi un proces de durată, penuriile putând persista încă 6-12 luni”.

Criza lanţurilor de aprovizionare s-a dovedit mai persistentă decât au anticipat majoritatea experţilor. Iar blocajele nu vor dispărea probabil în viitorul apropiat. “Anticiparea momentului exact în care problemele de la nivelul lanţurilor de aprovizionare vor dispărea este imposibilă, dar considerăm că îmbunătăţirea situaţiei sanitare, extinderea capacităţii şi o reorientare la nivel mondial dispre bunuri către servicii ar trebui să diminueze presiunile asupra lanţurilor de aprovizionare în 2022”, se arată într-o notă a Oxford Economics.

Asta dacă pandemia nu va aduce noi surprize. (sursa)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.