Pentru că anul acesta, sărbătoarea Adormirea Maicii Domnului pică marțea, Guvernul a stabilit ca și ziua de luni, respectiv 14 august 2023, să fie liberă pentru salariații din instituțiile şi autorităţile publice. Așadar, aceștia au o zi liberă în plus față de angajații din privat.
Aşadar, la jumătatea acestei luni, românii ca lucrează la stat vor avea parte de o nouă minivacanaţă de patru zile, ca urmare a faptului că pe data de 15 august se sărbătorește Adormirea Maicii Domnului, zi liberă conform Codului Muncii.
Alte zile libere rămase până la sfârşitul anului 2023
Următoarea minivacanță după cea de Sfânta Maria Mare este Sfântul Andrei, pe 30 noiembrie, care pică într-o zi de joi. Apoi urmează 1 Decembrie – Ziua națională a României, de asemenea zi liberă pentru toți românii. Astfel, de joi 30 noiembrie până duminică 4 decembrie românii vor putea beneficia de o nouă minivacanță de 4 zile.
- 30 Noiembrie este Sf.Andrei.
- 1 Decembrie (Ziua Națională a României).
Având în vedere că cele două zile cad în zilele de joi (30 noiembrie) și vineri (1 decembrie) va urma o nouă minivacanță de 4 zile libere (30 noiembrie – 3 decembrie/joi – duminică).
- 25 Decembrie (prima zi de Crăciun)
- 26 Decembrie (a doua zi de Crăciun)
Cele două zile cad luni (25 decembrie) și marți (26 decembrie) astfel vom avea o nouă minivacanță cu 4 zile libere (23 decembrie – 26 decembrie / sâmbătă – marți).