La finele săptămânii trecute, Ministerul Afacerilor Externe a precizat că autorităţile maghiare au anunţat noi măsuri privind condiţiile de intrare pe teritoriul Ungariei, conform agenției News Bihor.

„Aplicabile de miercuri, 15 iulie 2020, de la ora 00.00, acestea vizează clasificarea statelor de provenienţă a persoanelor care doresc să intre în Ungaria pe trei categorii: zona verde – fără restricţii, zona galbenă – cu restricţii, şi zona roşie – nu este permisă intrarea”, a transmis, duminică, Ministerul Afacerilor Externe.

Conform noilor reguli, cetăţenii maghiari care revin din ţări cu risc crescut, considerate aparţinând zonelor „galbenă” şi „roşie”, vor fi obligaţi să se supună unor controale medicale la graniţă şi să intre în carantină. Măsura se aplică și cetățenilor străini care vin din ţări „galbene”.

„Cu toate acestea, intrarea pe teritoriul Ungariei va fi permisă, fără impunerea măsurii carantinei sau autoizolării, cetăţenilor care vin din România şi care prezintă la punctul de frontieră două teste moleculare negative pentru infecţia cu SARS-CoV-2, efectuate în ultimele cinci zile. Cele două teste trebuie efectuate la o diferenţă de 48 de ore unul de celălalt, iar certificatele trebuie să fie emise în limba maghiară sau engleză”, au mai transmis oficialii români.

S-a modificat regulamentul

Potrivit publicației maghiare atv.hu, regulamentul privind restricțiile de călătorie a suferit noi modficări. Un amendament din Decretul Guvernului nr. 341/2020, publicat în Monitorul Oficial al Ungariei, a fost completat astfel: (5) Dacă o țară este marcată ca aparținând zonei „galbenă” sau „roșie”, dar rata infecției într-o anumită zonă administrativă din respectiva țară este scăzută, zona poate fi clasificată „verde” din punct de vedere epidemiologic. Asta înseamnă că un cetățean care intră în Ungaria dintr-o zonă administrativă „verde” este scutit de examenul medical prevăzut în regulament, chiar dacă întreaga țară este clasificată ca fiind „galbenă” sau „roșie”.

În ultimele 24 de ore, în România au fost confirmate 777 noi cazuri de îmbolnăviri cu COVID-19. Dintre acestea, 7 au fost depistate în județul Bihor. (sursa)

Articolul precedentDCNews: Vi se pare cunoscut scenariul? Ca la Revoluție, oameni buni!
Articolul următorKlaus Iohannis a promulgat legea pentru stabilirea datei alegerilor locale la 27 septembrie