Un nou episod de iarnă pune stăpânire pe România. O masă de aer rece va pătrunde în țara noastră prin vestul țării, astfel că maximele termice în partea de nord, nord-vest a teritoriului nu vor mai depăși 2-3 grade Celsius.
În sud și în sud-est, meteorologii anunță vreme mai caldă decât în mod obișnuit. Temperaturile normale pentru această perioadă sunt 0-9 grade Celsius.
„Treptat, masa de aer rece va cuprinde toate regiunile. Luni, vom avea o vreme mai rece decât în mod obișnuit în această perioadă din an, în toată țara.
Însă, treptat, pe măsură ce ne apropiem de mijlocul săptămânii viitoare, tendința este ca valorile termice să mai crească ușor și să ajungem în limite normale pentru această perioadă din an.
Și precipitațiile, care sunt de așteptat, de altfel, slabe cantitativ și pe arii restrânse, vor fi la început sub formă de ploaie, însă pe măsură ce vremea se va răci, acestea se vor transforma în lapoviță și ninsoare”, a explicat meteorologul Oana Păduraru la Antena 3.
La munte vor predomina ninsorile, iar în zonele mai joase de relief ne așteptăm la precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare, arată specialistul.
Ploaie în regiunile sud-estice
Duminică, 3 decembrie, conform Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), vremea se va răci, mai accentuat în jumătatea nord-vestică a teritoriului. Cerul va avea înnorări temporare şi local vor fi precipitaţii, în general slabe, mai ales sub formă de ploaie în regiunile sud-estice, mixte în vest, nord-vest, centru şi în dealurile subcarpatice ale Olteniei şi Munteniei şi predominant ninsori la munte. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări temporare în sudul ţării şi la munte, îndeosebi în Carpaţii Orientali (rafale de 60…80 km/h, iar la peste 1700 m altitudine, 90…100 km/h), dar local şi în centrul şi estul teritoriului. Temperaturile maxime se vor situa între -1 şi 16 grade, iar cele minime în general între -8 şi 0 grade.
În București, valorile termice vor fi în scădere semnificativă faţă de ziua anterioară, dar mai ales pe timpul zilei se vor situa peste cele normale climatologic la această dată. Temperatura maximă va fi de 10…11 grade, iar cea minimă de 0…2 grade. Cerul va fi noros şi temporar va ploua slab. Vântul va sufla în general moderat.
Temperaturile vor fi sub cele specifice perioadei
Luni, 4 decembrie, vremea va continua să se răcească şi astfel, în cea mai mare parte a ţării, valorile termice se vor situa sub cele specifice perioadei. Cerul va fi variabil, cu înnorări ziua şi izolat condiţii pentru precipitaţii slabe, mixte, în sud şi sud-est. În Carpaţii Meridionali şi Orientali pe alocuri va ninge. Noaptea, nebulozitatea se va extinde dinspre regiunile vestice, dar probabilitatea de precipitaţii va fi scăzută. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări pe litoral, iar în partea a doua a intervalului, în extremitatea de sud-vest şi pe crestele montane. Temperaturile maxime se vor încadra între -2 şi 6 grade, iar cele minime între -8 şi 2 grade, mai scăzute în depresiuni. Pe suprafeţe mici se va forma ceaţă.
Și în Capitală va fi tot mai frig. Valorile termice vor ajunge să se situeze sub cele specifice perioadei. Temperatura maximă va fi de 3…4 grade, iar cea minimă va fi de -5…-2 grade. Cerul va fi variabil, cu înnorări la începutul zilei, dar probabilitatea de precipitaţii va fi redusă. (sursa)