timesnewroman.ro: Geniştii bulgari s-au mobilizat degeaba! Presupusa dronă cu bombă găsită în largul satului bulgăresc Tiulenovo s-a dovedit a fi doar un PET de bere într-un colac, scăpat din ochi la Costineşti de un turist român neglijent.
M. F., cel care a revendicat „bomba” de 2,5 litri de bere, spune că e foarte bucuros că şi-a recuperat preţioasa licoare şi le-a mulţumit bulgarilor că nu au ţinut-o la cald după ce şi-au dat seama ce e.
Pe măsură ce vara se îndepărtează şi apa mării devine rece, astfel de incidente ar putea avea loc tot mai des, avertizează reprezentanţii NATO, care îi sfătuiesc pe beţivi să îşi ancoreze bine sticlele şi dozele, indiferent că acestea sunt puse la răcit în ape curgătoare, stătătoare sau în valurile mării.
Potrivit armatei bulgare, costul total al operaţiunii de recuperare a PET-ului de bere se ridică la 6 milioane de leva, adică 3 milioane de euro sau 2,14 milioane de PET-uri de bere. (sursa)