Compania UMB Spedition, patronată de omul de afaceri băcăuan Dorinel Umbrărescu a reluat activitatea pe tronsoanele de drum pe care le avea în execuție. Informația a fost confirmată de purtătorul de cuvânt al CNAIR, Alin Șerbănescu. Compania lui Umbrărescu a oprit lucrările pe mai multe tronsoane solicitând suplimentarea fondurilor alocate. El a atrăgea atenția că scumpirile din ultima vreme, la energie și la materiale de construcții îl pune în imposibilitatea de a finaliza contractele.
Compania UMB Spedition, patronată de omul de afaceri băcăuan Dorinel Umbrărescu a reluat lucrările pe tronsoanele de drum pe care le are în execuție. UMB a întrerupt lucrările pe două secțiuni de pe Autostrada Transilvania. Începând cu ziua de luni, 18 iulie, lucrătorii și utilajele companiei au revenit la lucru a anunțat putătorul de cuvânt al CNAIR, Alin Șerbănescu. Potrivit spuselor sale, a fost reluată activitatea pe secțiunile Nădășelu – Mihăiești, în lungime de 16,80 km și pe Mihăești – Zimbor, în lungime de 13,26 km.
Purtătorul de cuvânt al CNAIR a precizat că UMB Spedition nu a oprit lucrările și pe alte tronsoane de drum pe care le are în execuție. El a enumerat lucrările pe care firma lui Dorinel Umbrărescu le execută la acest moment, dar și pe cele pe care le are în proiectare.
UMB Spedițion desfășoară lucrări pe drumurile expres DX Craiova – Pitești, pe tronsonul Piatra Olt – Valea Mare, în lungime de 21,35 km; pe tronsonul 3 Valea Mare – Colonești în lungime de 31,75 km și pe DX Brăila – Galați, în lungime de 10,77 km.
De asemenea, UMB Spedition, a mai precizat purtătorul de cuvânt Alin Șerbănescu, are în derulare mai multe contracte de proiectare. Acestea sunt pentru tronsonul Zimbor – Poarta Sălajului de 13,26 km; A0 Nord, loturile 2 (19 km) și 4 (4,47 km); DX Craiova –Pitești, tronsonul 4 (Colonești – Oarja – Pitești) – 31,82 km; VO Galați în lungime de 33,6 km.
Umbrărescu a amenințat cu oprirea lucrărilor
La finalul lunii iunie, Dorinel Umbrărescu a transmis o notificare către CNAIR în care arăta că este în imposibilitate să finalizeze contractele pe care le-a angajat. Acesta a invocate scumpirile la materiale de construcții și la utilități care l-au pus în imposibilitate să-și ducă lucrările la final.
„UMB oprește lucrul pe toate șantierele! Unul dintre cei mai importanți antreprenori generali de pe proiectele majore de infrastructură rutieră a luat o decizie fără precedent: începând de luni, 11 iulie 2022, nu își va mai chema oamenii la muncă. Săptămâna curentă este una de odihnă, conform procedurilor interne, angajații UMB lucrând 14 ore pe zi plus sâmbetele. Sunt în pericol 7 proiecte care împreună depășesc 140 de kilometri, adică mai bine de o treime (aproape 36%) din totalul de 391 kilometri de autostradă și drum expres veritabil pe care România are în prezent contracte de execuție semnate!”, anunța la vremea respectivă, într-o informare de presă Asociația Pro Infrastructura.
Omul de afaceri a oprit lucrările pe Autostrada Transilvania (singurul șantier derulat prin PNRR) din 11 iulie, solicitând aplicarea formulei polinomiale care permite ajustarea contractelor cu până la 40% pentru a acoperi creșterea prețurilor la cele mai importante 10 materiale necesare pe șantiere.
Guvernul a adoptat mecanismul de ajustare a prețurilor
UMB Spedition a revenit în activitate după ce guvernul a aprobat Ordonanța care permite suplimentarea contractelor pentru a acoperi creșterea prețurilor la materialele de construcții. Exeutivul a propus un nou mecanism de ajustare a prețurilor care permite majorarea contractelor cu până la 40%.
„Mecanismul de ajustare pe care l-am propus este unul nou, care presupune luarea în considerare a zece preţuri la materiale, manoperă, noi le-am spus în limbaj de specialitate, elemente de cost semnificative pentru care Institutul Naţional de Statistică va urmări evoluţia acestor preţuri, astfel încât, de acum înainte, ajustările de preţ să urmărească componentele de cost care au loc la proiectele de infrastructură ce se derulează pe şantiere, iar din simulările făcute aceste ajustări de preţ vor determina creşteri la situaţiile de lucrări depuse spre decontare cuprinse între 40 şi 50 la sută”, a explicat ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloș, după ședința de guvern. (sursa)