Potrivit Codului Rutier, șoferii sunt obligați să acorde prioritate pietonilor aflați în traversare, dar doar în anumite condiții. Legea face o distincție clară între pietonii aflați pe sensul de deplasare al vehiculului și cei aflați pe sensul opus.

Astfel, potrivit Art. 101 (3-e) din legea circulației, „constituie contravenţie şi se sancţionează […] neacordarea priorității de trecere pietonilor angajați în traversarea regulamentară a drumului public prin locurile special amenajate și semnalizate, aflați pe sensul de deplasare a autovehiculului”.

Cu alte cuvinte, șoferii nu sunt obligați să oprească pentru pietonii care se află pe sensul opus, decât în cazul în care aceștia au ajuns aproape de axul drumului sau sunt pe punctul de a păși pe banda respectivă.

Instructorul auto Marian Croitoru explică pentru ProMotor:„Deși pietonul se află pe sensul opus, să zicem că e la jumătatea benzii, deja se consideră că a inițiat traversarea și ești obligat să oprești. În mod normal, pietonul ar trebui să ajungă la jumătatea drumului și să se asigure, din nou, înainte de a continua traversarea. Dar foarte mulți se uită în stânga, văd că mașinile opresc, apoi traversează direct, fără să se mai asigure și din dreapta. Sau efectiv o iau la fugă”.

Acesta avertizează că este mai sigur ca șoferii să oprească oricum, chiar dacă pietonul a pășit pe trecere de pe sensul opus, deoarece „în câțiva pași, poate ajunge de pe sensul opus fix pe banda ta”.

În ceea ce privește pietonii, aceștia au obligația de a traversa perpendicular pe axa drumului și numai prin locurile semnalizate. Legea prevede că „pietonii surprinşi şi accidentaţi ca urmare a traversării prin locuri nepermise, la culoarea roşie a semaforului destinat acestora sau a nerespectării altor obligaţii […] poartă întreaga răspundere a accidentării lor”, conform Art. 72 (4) din lege.

În intersecțiile semaforizate, pietonii pot traversa doar pe culoarea verde a semaforului destinat lor. În cazul trecerilor fără semafor, șoferii sunt obligați să oprească dacă pietonul intenționează să traverseze – dar doar pe sensul de mers al mașinii.

Dacă trecerea este pe o linie de tramvai, se aplică aceleași reguli: atât șoferii, cât și vatmanii trebuie să acorde prioritate pietonilor. Croitoru subliniază: „Atunci când vezi tramvaiul oprit în stație, chiar dacă se află pe sensul opus de mers, precaut este să reduci viteza. Și chiar să fii pregătit să frânezi brusc, în cazul în care un pieton îți sare în față pe după tramvai. Este o regulă nescrisă ca atunci când vezi tramvaiul oprit, chiar dacă are stație cu scuar, să încerci să circuli cât mai departe de aceasta”.

În apropierea trecerilor de pietoni, viteza maximă admisă este de 30 km/h. Iar pe drumurile cu sens unic, șoferii trebuie să acorde prioritate pietonilor indiferent din ce parte a drumului încep traversarea.

Amenzile pentru neacordarea de prioritate pietonilor sunt între 1.215 și 1.620 de lei, iar permisul poate fi suspendat pentru 60 de zile. (sursa)

Articolul precedentTotul despre „skinnytok”, trend-ul de pe TikTok care promovează slăbirea exagerată. Are impact negativ asupra copiilor