adevarul.ro: Arestarea șefului Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (ISCTR) Cluj și a șase inspectori aduce în atenția publicului corupția generalizată din instituția care ar trebui să vegheze la siguranța pe drumurile din România. Un fost inspector face dezvăluiri incredibile.

Bogdan Durlea, șeful Inspectoratului de Stat pentru Controlul Transportului Rutier Cluj (ISCTR), a fost arestat preventiv, vineri, într-un dosar de luare de mită. Alături de el a fost arestat și șeful ISCTR Bihor, Cristin Țepele. În dosar mai sunt implicați cinci inspectori de la Cluj, Maramureș și Bihor. DNA susține că inculpații ofereau protecție firmelor de transporturi în schimbul unor sume de bani. Dosarul conține și numele viceprimarului din comuna bihoreană Sârbi, Florin Mădălin Popovici, care administra o firmă de transport şi i-ar fi dat mită şefului ISCTR Bihor, Cristin Ţepele, echivalentul în lei a 5.000 euro.

„Luarea de mită e o chestie generalizată”

Un fost șef din cadrul ISCTR a explicat, sub protecția anonimatului, cum funcționează lucrurile la Inspectoratul de Stat pentru Controlul Transportului Rutier Cluj, care are în subordine județele Alba, Bihor, Bistrița-Năsăud, Maramureș, Satu Mare și Sălaj.

„Este o reglare de conturi între găști ce se întâmplă acum. Această anchetă nu va rezolva problemele de la ISCTR, deoarece acolo luarea de mită este o chestie generalizată. Cunosc în detaliu situația. Nu există inspector ISCTR care să nu aibă câțiva prieteni transportatori pe care să-i ajute și să-i protejeze în schimbul unei taxe de protecție”, a spus sursa amintită pentru „Adevărul”.

Unii inspectori sunt mai agresivi, iar alții mai discreți, dar, în esență, „toți sunt o apă sunt pământ”, detaliază fostul inspector.

ISCTR e organizat cu un director teritorial și șefi pe fiecare județ. „Aceștia sunt oameni susținuți politic. Nu poți să fii șef județean fără sprijin politic. Chiar dacă un șef teritorial vrea să-și pună un prieten la șefia unui inspectorat din Bihor sau Alba, nu poate să-l pună dacă coaliția care e la nivel județean la putere în județul respectiv nu e de acord”.

Fostul inspector susține că atunci când merg pe la București, la ședințe, de obicei, șefii Inspectoratelor „nu merg cu mâna în buzunar”.

Taxa de protecție: 200 de euro pe basculă

Fostul șef a explicat cum funcționează lucrurile la nivelul ISCTR: dacă un transportator din Cluj activează în alt județ este atât de mult amendat fie până când renunță, fie plătește o taxă de protecție.

Fostul inspector povestește că în urmă cu mai mulți ani a venit la el un transportator care i-a zis: „Eu nu mai pot să rezist pe județul Bihor, pentru că la fiecare trecere pe acolo îmi cer 20 euro pe autocar”.

Acesta făcea curse România-Italia și trecea cu autocarul într-o săptămână de trei ori prin Bihor. „Asta înseamnă 60 de euro pentru că-s trei treceri și avea 20 de autocare, deci 1.200 euro pe săptămână și chiar nu mai făcea față”, istorisește acesta.

El povestește că aceiași inspectori au mers la o firmă de transport care avea 20 de camioane: „Au zis că taxa de protecție e 2.000 de euro la un control, deci 100 euro pe camion”. Fostul inspector a mai precizat: „Se spune că cine are basculă și vrea să aibă o viață liniștită, să zicem merge cu 10 bascule să lucreze în Bihor, îl costă 200 de euro de basculă, deci 2.000 de euro la control”.

„Nu poți să respecți legea. Vă spun 100 la sută”

Întrebat dacă sunt vizați și cei care respectă legislația, fostul șef a spus: „Nu poți să respecți legea. Vă spun 100 la sută. Când se încarcă bascula poți să nu fii atent și să-ți pună o cupă-două de excavator în plus. Asta înseamnă că ai vreo 500 de kilograme în plus, adică o amendă de 8.000 de lei”.

Se mai poate întâmpla ca într-o zi unul dintre camioane să facă o cursă în plus. „Aia te urmărește 28 de zile, pentru că programul de control e pe ultimele 28 de zile, adică îți verifică activitatea din ziua respectivă, plus 28 de zile în urmă. Da, cu siguranță, într-una din zile ai gafat-o”, explică el.

Când amenzile erau mai mici, relatează sursa citată, transportatorii le mai plăteau. „Înainte erau amenzi 4.000 lei, de 2.000 lei, dar acum sunt foarte mari. Și atunci ce se întâmplă? Oamenii încearcă să-și rezolve problemele în așa fel încât să treacă neobservați. Nu neapărat că cineva vrea să fie infractor”, spune fostul inspector.

Mesaj de la centru: minimum 10 amenzi pe lună

Sursa consultată de „Adevărul” susține că mesajul primit de la conducerea centrală, de la București, este: „Dacă nu faci peste 10 procese-verbale pe lună ești un inspector prost. Și atunci ei ies la vânătoare. Dar au și o mentalitate medievală că totuși, nu și-ar opri oamenii de la ei din județ, pentru că îi mai întâlnesc prin oraș. Și atunci, când ies la control, opresc mașini din alte județe și le amendează pentru orice fleac”.

În concluzie, fostul șef din cadrul ISCTR susține că în instituție este o corupție generalizată: „Inspectorii au o putere foarte mare, amenzile fiind foarte mari, și ei nu fac altceva decât să abuzeze de chestia asta. Transportatorii știu că nu sunt în regulă și încearcă să-și rezolve. Acum asistăm la o reglare de conturi între găștile din ISCTR. DNA e fericit că a prins un director de la ISCTR, dar problema nu va fi rezolvată”. (adevarul.ro)

Articolul precedentTemperaturile scad în toată țara și vom avea o zi rece pentru luna octombrie
Articolul următorSindicaliștii din Poșta Română protestează. Există un risc uriaș de insolvență