Așa cum Bihor News scria ieri, în data de 8 Ianuarie 2020, la Instituția Prefectului județului Bihor, condusă de liberalul Dumitru Țiplea, s-a petrecut o întâmplare extrem de ciudată, cu iz puternic de trafic de influență.
Mai mulți primari din județ au fost chemați la cabinetului prefectului Țiplea sub pretextul semnării unor acte adiționale la contractele derulate în cadrul Programului Național de Dezvoltare Locală (PNDL). De la început, întâlnirea a stârnit nedumerirea celor convocați, PNDL intrând în competența Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, și nu a Ministerului afacerilor interne, în subordinea căruia se află prefecturile.
Ceea ce a șocat însă cu adevărat este faptul că, în conformitate cu sursele noastre, atât prefectul Dumitru Țiplea cât și membri ai cabinetului acestuia, ar fi înmânat primarilor prezenți cărți de vizită ale unui consultant ”pe probleme de PNDL și de fonduri”, după cum li s-ar fi spus unor primari. Ceea ce, dat fiind că vorbim de fonduri guvernamentale, într-o instituție precum Instituția Prefectului județului Bihor, miroase rău, rău de tot, a trafic de influență.
Bihor News a reușit să afle și cine este misteriosul ”consultant”. Cărțile de vizită distribuite, se pare, de prefectul județului Bihor ar aparține unui anume Mircea Alb, de la firma de consultanță AConsulting.
Este acum rândul Instituției Prefectului județului Bihor și al Guvernului PNL să explice dacă, cum și de ce a ajuns o instituție publică să promoveze interesele de afaceri ale unei firme private.
Bihor News le-a solicitat tuturor un răspuns, Joi 9 Ianuarie 2020, dar acesta nu a venit încă.