Autoritățile europene lucrează la un proiect de directivă prin care angajatorii vor fi obligați să respecte un nou drept al salariaților – cel de a fi inaccesibili în afara orelor de lucru. Cu alte cuvinte, salariații nu vor trebui să răspundă la apeluri telefonice, la SMS-uri sau la e-mail-uri legate de muncă înainte sau după program. Măsura, care ar urma să se aplice în toate statele membre ale Uniunii Europene, este gândită tocmai în contextul în care criza epidemiologică a dus la creșterea numărului de salariați care lucrează de la distanță.

Concret, Parlamentul European a inițiat recent un proiect de directivă privind dreptul salariaților la deconectare, care va fi definitivat în curând de Comisia Europeană. La fel ca oricare altă directivă europeană, după ce va fi oficializată, aceasta va trebui transpusă în legislația națională de către toate statele membre UE.

„Prezenta directivă stabilește cerințele minime care să le permită lucrătorilor care utilizează instrumente digitale, inclusiv TIC (tehnologia informației și a comunicațiilor – n. red.), în scopuri profesionale, să își exercite dreptul de a se deconecta și să garanteze că angajatorii respectă dreptul lucrătorilor de a se deconecta. Directiva se aplică tuturor sectoarelor, atât publice, cât și private, și tuturor lucrătorilor, indiferent de statutul și de modalitățile lor de lucru”, scrie în proiectul de act normativ.

Dreptul de a se deconecta va însemna, practic, că salariații nu vor trebui să se implice în activități sau în comunicări legate de activitatea lor profesională, prin instrumente digitale (de exemplu, prin telefon sau prin laptop), în afara timpului de lucru.

Printre altele, la nivel de țară se va stabili atât cum se va face deconectarea salariaților la finalul programului de lucru, cât și cum se va măsura timpul de lucru sau condițiile în care angajatorii vor putea cere angajaților, în mod excepțional, să facă activități în afara programului (această muncă suplimentară va trebui remunerată, însă). Toate aceste chestiuni vor trebui comunicate de angajator salariaților săi.

Angajatorilor li se va interzice să discrimineze, să trateze mai puțin favorabil, să concedieze sau să ia orice alte măsuri nefavorabile în cazul salariaților care refuză să lucreze sau să răspundă la telefoane și e-mail-uri în afara programului de lucru. Fiecare stat membru va putea să stabilească amenzi„eficiente, proporționale și cu caracter de descurajare” pentru angajatorii care încalcă dreptul la deconectare, însă proiectul prevede că salariații vor putea să se adreseze și instanțelor judecătorești în cazul unui tratament nefavorabil, inclusiv pentru repararea prejudiciilor suferite.

„Statele membre se asigură că lucrătorii cărora le-a fost încălcat dreptul de a se deconecta au acces la mecanisme rapide, eficace și imparțiale de soluționare a litigiilor și au dreptul la repararea prejudiciului în cazul încălcării drepturilor lor care decurg din prezenta directivă. Statele membre pot oferi organizațiilor sindicale sau altor reprezentanți ai lucrătorilor posibilitatea, în numele sau în sprijinul lucrătorilor și cu aprobarea acestora, de a iniția proceduri administrative cu scopul de a asigura respectarea sau aplicarea prezentei directive”, mai scrie în documentul citat.

Potrivit autorităților europene, munca de la distanță este folosită cu aproape 30% mai mult decât înainte de pandemia de coronavirus. Cercetătorii au concluzionat că, în cazul salariaților care lucrează de obicei de acasă, sunt șanse mult mai mari să se depășească limita săptămânală de lucru de 48 de ore, prin comparație cu salariații care lucrează de obicei la sediul angajatorului.

Puteți citi materialul întreg pe avocatnet.ro.

Articolul precedentFlorin Cîțu, ignorat de proprii miniștri: „Am cerut programe de restructurare și nu au venit”
Articolul următorListele de așteptare pentru programarea la vaccinare se deschid astăzi începând cu ora 9.00 / Programul deschiderii în Bihor