• Peste 325.000 de doze de vaccin nu au fost folosite
  • În săptămânile trecute au fost administrate doar puțin peste 125.000 de doze

Avem din ce în ce mai mult vaccin nefolosit. Cele peste 325.000 de doze nu și-au găsit singure drumul către cei care au nevoie de ele. Încă așteaptă să fie distribuite și administrate.

Am primit ieri a treia tranșă de vaccin, tot de 150.150 de doze. Iar în săptămânile trecute au fost administrate doar puțin peste 125.000 de doze. Așa am rămas cu o cantitate atât de mare. În prima săptămână. Mai ales că vaccinarea nu a decolat săptămâna trecută. Își propusese Valeriu Gheorghiță să ajungă săptămâna trecută la 20 de mii de oameni vaccinați pe zi. Nu a depășit niciodată 18 mii, iar ieri nu s-a apropiat de 17 mii.

Avem cum să recuperăm timpul pierdut și să ajungem la zi cu calendarul vaccinării?

Organizatorii campaniei de la noi spun că la sfârșitul săptămânii, pe 15, începem și etapa a doua de vaccinare, în paralel cu prima. Ar trebui să înceapă să fie vaccinați bătrânii din cămine, cei din centrele sociale și cei cu boli cronice. Dar nu a fost emis un document oficial în acest sens. Și nici nu a fost deschisă platforma pentru înscriere, astfel încât DSP-urile să poată să facă o estimare a cantităților de vaccin de care au nevoie.

Pe lista bolnavilor cronici se află în primul rând cei cu diabet zaharat. Diabetul este o boală care fragilizează tot organismul, de aceea pericolul de a face forme grave ale bolii este foarte mare. Sunt pe listă și pacienții cu obezitate morbidă, afecțiuni renale, oncologice sau hepatice. (alephnews.ro)

Articolul precedentFemeile în pandemie, mai afectate decât bărbații. Care sunt punctele vulnerabile
Articolul următorO nouă avarie lasă Oradea fără căldură. Om fi noi cârcotași…