Campania electorală arată că s-a ajuns nu la critica între contracandidați, ci la insulte pentru electorat. Sunt stigmatizați cetățenii pentru că nu votează cu cine vor candidații, scrie Andre Patrick De Hillerin în Libertatea.

Săptămâna viitoare, în noaptea zilei de 27 septembrie, se va încheia povestea tristă a alegerilor locale din 2020. Tristă pentru că, în ciuda grămezilor de bani cheltuiți, nici precampania și nici campania electorală n-au excelat în dezbateri de programe, în idei benefice comunităților, în viziuni pe termen mediu, măcar. 

Banii au putut furniza doar poleială pusă peste mizeriile din localitățile României și fonduri negre pentru alimentarea armatei de conturi false care a hărțuit deopotrivă candidați și alegători.

De șase ani, modul de a face campanie este exact bullying-ul pe care, altfel, îl condamnă în public.

Atunci când lipsesc proiectele concrete, când lumea s-a săturat până peste cap de promisiuni vagi precum ”voi sprijini tinerii, voi încuraja sportul, voi susține cultura, voi face și voi drege“, singura șansă a unora devine atacul. Agresiv, mârșav, insistent.

Rețeta a fost inaugurată în 2014, după cum spuneam, și rafinată în timp. Ne-am întors, absolut nefericit, la începutul anilor 90, în secolul XX.

Doar atunci am mai văzut atâta încrâncenarea și ură. Dar, totuși, atunci de-abia ieșeam din dictatură, de-abia învățam să mergem, de-a bușilea, pe podelele nesigure ale democrației. În timp, părea că ne-am mai vindecat. Dar, iată, adepții visceralismului s-au întors.

Vă mai amintiți spotul lui Patriciu cu ”Alungați lupii!”?

În 1990, tânărul – pe atunci – politician Dinu Patriciu se impunea în fața colegilor mai împăciuitori din PNL și producea, după ideea sa, unul dintre primele clipuri electorale din România post 1989. Din păcate, și primul clip foarte violent. ”Alungați lupii!“, spuneau peneliștii, personificându-i pe feseniști în niște lupi fioroși, cu priviri ucigașe. Spotul a fost un eșec, însă.

NU doar că spotul ”Alungați lupii!” nu i-a făcut pe oameni să voteze împotriva foștilor comuniști, ci mai degrabă i-a făcut să se teamă de răzbunarea care mocnea în spatele cuvintelor lui Dinu Patriciu.

Astăzi, însă, rafinat în aproape trei decenii, bullying-ul politic este foarte eficient. Toți activiștii PNL, USR și chiar ai altor partide s-au strâns în găști de cartier și hărțuiesc o singură țintă: votantul PSD. Nu candidatul, nu oamenii cu ceva capacitate de a se apăra. Ei se duc în haită împotriva simplului alegător.

De ce sunt vânați oamenii care votează cu un partid?

Îl culpabilizează pentru opțiunea sa politică, îl umilesc, îl țin sub o continuă presiune.

Ei sunt membri ai unor partide, uneori mai și beneficiază de pe urma acestei calități, având ba un post la stat asigurat de organizație, ba un contract cu vreo primărie condusă de un primar de aceeași culoare, dar le reproșează celorlalți tocmai apartența la un partid. Uneori, nici măcar apartenența, ci faptul că simpatizează un partid sau un om politic.

Este destul de greu de înțeles cum, la aproape 31 de ani de la revoluție, ne tentează iar partidul unic.

Doar dacă ești membru al partidului decretat ca bun de către președintele țării ai voie să exiști, altfel, ești un gunoi, un împuțit, un vierme, un nenorocit și un hoț. Exact astea sunt apelativele pe care simpatizanții actualului partid de la guvernare le folosesc atunci când se adresează membrilor de rând ai PSD, de exemplu.

Citeşte întreaga ştire: Bullying-ul antidemocrație al partidelor luminate. Cum am ajuns să tragem spre un partid unic?


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.