În prezent, 18 români sunt miliardari în lei, anunță revista Forbes, care a publicat topul celor mai bogați români. Altfel spus, în ultimul an, alți 7 români au reușit să-și mărească averea, ajungând la acest prag. Cel mai bogat român rămâne în continuare cofondatorul UiPath, Daniel Dines, care are în prezent o avere estimată peste 22 de miliarde de lei.
În 2020, Top Forbes 500 aduna pe lisă 32 de persoane cu o avere netă de peste 500 de milioane de lei, iar anul acesta numărul a crescut cu 5, ajungând la 39.
A crescut și numărul miliardarilor în lei. Sunt 18, față de 11, câți erau în 2020. Averea netă cumulată a miliardarilor în lei este de 66 de miliarde de lei, în creștere cu peste 30 de miliarde de lei față de anul precedent.
Cei mai bogați nou-intrați în top sunt Ion Stoica și Matei Zaharia, doi dintre fondatorii companiei de software Databricks, cu o avere de 4,5 miliarde de lei. Compania Databricks figurează și în cea mai recentă ediție americană a Forbes AI 50, ocupând și poziția a cincea pe lista Cloud 100 din 2020, arată sursa citată.
O altă intrare notabilă, potrivit Fobres, este cea a lui Dorel Goia, omul de de afaceri care controlează Grupul Teraplast, cel mai mare procesator de policlorură de vinil din România. Averea acestuia este estimată la 1,1 miliarde de lei.
Daniel Dines este cel mai bogat român, iar averea cofondatorului UiPath, estimată la peste 22 de miliarde de lei, a crescut cu 14,5 miliarde faţă de anul trecut. Creșterea fulminantă a lui Dines se datorează listării companiei pe Bursa din New York.
Topul Forbes al celor mai bogați români în 2021
Daniel Dines, UiPath – 22,2 miliarde de lei
Dragoș și Adrian Pavăl, Dedeman – 8,9 miliarde de lei
Ion Țiriac (auto, imobiliare, financiar) – 7,2 miliarde de lei
Ion Stoica și Matei Zaharia, Databricks – 4,5 miliarde de lei
Anastasia Soare, Anastasia Beverly Hills – 2,5 miliarde de lei
Ștefan Vuza, Chimcomplex – 2,4 miliarde de lei
Zoltan Teszari, Digi Communications – 2,1 miliarde de lei
Familia Talpeș, Bitdefender – 2 miliarde de lei
Andrei Diaconescu și Victor Căpitanu, One United Properties – 1,9 miliarde de lei
Iulian Stanciu, eMAG – 1,8 miliarde de lei
Citeşte întreaga ştire: Topul Forbes al celor mai bogaţi români. Numărul miliardarilor a crescut cu 7 în ultimul an