”Neîncrederea populației în onestitatea autorităților a fost măsurată cel mai corect prin campania de vaccinare. ”
Când cifrele neadevărate se întorc și sădesc neîncrederea oamenilor, președintele și premierul ridică mâinile în sus și strigă: „Cine, noi?”. Da, voi – scrie Patrick Andre de Hillerin în Libertatea.
De fiecare dată, în ultimii aproape doi ani, când s-au exprimat îndoieli asupra corectitudinii informațiilor furnizate de Guvernul României despre evoluția pandemiei, un vast și insidios aparat de propagandă a sărit în apărarea echipelor conduse de Orban sau de Cîțu și mângâiate pe creștet de Iohannis.
Oricine încerca să obțină informații cât mai precise, oricine semnala că multe lucruri nu sunt în regulă în statisticile oficiale era și este taxat drept adept al teoriilor conspiraționiste, dușman al poporului și al înțelepților care-l conduc.
Așa s-a ajuns ca lucrurile comunicate oficial să nu se prea potrivească nici între ele și nici cu realitatea.
După ce a trecut marele congres, infectații au început să aibă o casă. Deloc întâmplător, aceasta este Bucureștiul.
Dacă ar fi fost comunicat și luat în calcul numărul real al infectărilor din București, probabil că orașul ar fi depășit incidența de 6 la mie, iar Florin Cîțu și președintele Iohannis ar fi trebuit să-și găsească un alt loc în care să-și pună în scenă triumful.
Nicio teorie a conspirației, aranjamente directe
Nici așa nu se poate spune că respectivul congres s-a desfășurat respectându-se prevederile legale impuse chiar de ultimele două guverne. Dar cine mai poate sau cine mai are curajul să taxeze aberațiile și încălcările grosolane ale legii care vin din partea #echipeicâștigătoare?
Ideea e că nu mai avem de-a face cu teorii ale conspirației, ci cu conspirații puse în practică fără jenă. Nu contează cum se întâmplă lucrurile. Nu contează dacă ordinul mânăririi statisticilor oficiale este dat de sus sau dacă executanții sunt proactivi și acționează la gândul că fac un bine partidului. Contează doar că lucrurile se întâmplă și că nici nu le mai pasă dacă sunt prinși cu minciuna.
Când minți, neadevărul se face neîncredere și ne lezează pe toți
De când a intrat în politică Florin Cîțu procedează în același mod: aruncă pe piață informații complet false, care-i servesc interesele în timp ce bate câmpii cu temeinicie despre spionii ruși și alte entități de basm care-i pun lui bețe în roate. I s-a permis să facă asta, ba chiar a fost încurajat și aplaudat, deși era evident că minte.
Acum, când lucrurile au devenit grave, va fi mult mai greu să stăvilească cineva valul de minciuni, din moment ce aplauze mai mult sau mai puțin interesate au cimentat reputația de băiat bun, de-al nostru pe care și-a construit-o Florinel Puștiu, interpretul de manele politice camuflat în rocker.
Pentru acești oameni, mânați de interese meschine imediate, urmările mișculațiilor făcute pentru ca ei să-și poată ține congresele, concertele electorale cu 75.000 de participanți și așa mai departe sunt neglijabile.
Dar când tragi linie, îți dai seama rapid că toate minciunile pe care li le trecem cu vederea se întorc împotriva noastră.
Neîncrederea populației în onestitatea autorităților a fost măsurată cel mai corect prin campania de vaccinare.
Citeşte întreaga ştire: Da, ne mint în față! Pentru că le permitem. Cum vor Iohannis și Cîțu să arunce vina pe alții în privința vaccinării