Titi Aur a vorbit despre chinul prin care trec șoferii care merg pe autostrăzile din România, în exclusivitate pentru DC NEWS.
“E mai greu de condus pe autostradă, în România, decât pe un drum național. Eu sunt îngrozit când merg pe autostrăzile din România! Vă spun de ce…eu știu să merg cu viteză foarte mare și merg la raliu și pot să merg să fac orice fel de misiune specială. Când merg pe stradă, merg corect, odată ca să nu-mi fie rușine, să nu mă oprească Poliția că zică: A, Titi Aur, ai făcut, ai dres…plus că așa mă simt în siguranță, eu cu familia și cu cine am în mașină.
Când mă duc pe autostradă, până la Constanța, Pitești sau Ploiești sau oriunde, am o mare problemă. Dacă merg pe banda din dreapta, trebuie să merg printre camioane, că alea merg cu 90 km/h, dacă merg pe banda din stânga, adică pe banda doi, unde pot să merg cu 130 km/h nu încap că vin toți nebunii, mai mult sau mai puțin, care mă tot claxonează și mă blițuie că trebuie să treacă ei cu viteză.Și atunci, pentru omul care vrea să meargă corect pe autostradă, e un chin. Se simte de la distanță, se simte din mașină, se simte dacă pui o dronă, se simte dacă-ți imaginezi, dezordinea și lipsa de cultură și de civilizație și de știință din România, în ceea ce privește condusul mașinii, față de alte țări”, a declarat Titi Aur, în exclusivitate pentru DC NEWS.