Premierul Ilie Bolojan a anunțat o majorare substanțială a impozitelor locale pe clădiri și terenuri, care ar putea crește cu 70%, în cadrul unei întâlniri cu reprezentanții Asociației Municipiilor din România dedicată reformei administrației locale.
Declarația a fost făcută publică de primarul municipiului Buzău, Constantin Toma, la finalul reuniunii, transmite Agerpres.
Conform informațiilor prezentate de edilul buzoian, creșterea impozitelor locale va fi de 70% și va intra în vigoare de la 1 ianuarie. „Domnul prim-ministru ne-a spus că se are în vedere o creştere cu 70% a impozitelor actuale”, a declarat Constantin Toma.
Măsurile fac parte din pachetul 2 de reforme
Majorarea fiscală se înscrie în contextul unui pachet mai amplu de măsuri care include și reduceri de personal în administrația locală. „Este vorba despre acest pachet 2 în mod special, se aşteaptă, sunt reduceri de personal de circa 20%”, a explicat primarul Buzăului.
Toma a precizat că noile măsuri vizează impozitele calculate pe valoarea de piață a proprietăților: „S-a discutat despre creşterea taxelor şi impozitelor pe valoarea de piaţă a clădirilor şi a terenurilor pe care le deţin şi persoanele fizice.”
Destinația veniturilor suplimentare, încă în negociere
Repartizarea sumelor colectate suplimentar între primării și guvernul central rămâne un subiect de negociere. „O parte din aceşti bani, prin negociere, va ajunge şi la noi, dar dumnealui îşi doreşte să ajungă cât mai mult din această sumă la Guvern”, a relatat Constantin Toma.
Premierul și-ar dori ca majoritatea veniturilor să fie direcționate către bugetul de stat pentru acoperirea cheltuielilor de funcționare, „inclusiv aceste cheltuieli imense, vorbim de 55 de miliarde de lei, deci peste 10 miliarde de euro, numai pe dobânzile pe care le plăteşte România în acest moment”.
Măsura se va aplica și la oraș, și la sat
Spre deosebire de propunerile anterioare care vizau doar marile municipii, noua abordare va avea aplicabilitate națională. „Se are în vedere să se mărească la toată lumea cu 70%, la toate localităţile, începând de la 1 ianuarie”, a punctat primarul Buzăului.
Toma a subliniat că măsura este legată de angajamentele României în cadrul PNRR: „Noi avem un jalon în PNRR, trebuie îndeplinit, referitor la aceste taxe şi impozite locale, şi se propune această soluţie.”
Procedura de adoptare și calendar
Propunerea va parcurge procedurile standard de transparență înainte de adoptare. „Va intra în dezbatere publică, va intra în transparenţă, după care va ieşi o hotărâre de guvern, probabil în această lună”, a anunțat Constantin Toma.
Primarul Buzăului a avertizat asupra consecințelor în cazul nerespectării țintelor de reducere a deficitului bugetar, menționând că „în cazul în care nu se va continua cu măsurile de reducere a cheltuielilor şi de creştere a veniturilor, astfel încât deficitul bugetar să coboare la un procent în jur de 8%, va fi foarte dificil pentru România să evite junk-ul”. (sursa)