VINUL ȘI PÂINEA – târg gastronomic și de vinuri, eveniment transfrontalier de ocupare a locurilor de muncă din domeniul gastronomiei și de promovare a produselor gastronomice locale din Bihor și Hajdu-Bihar – este organizat de către Agenția de Management al Destinației Bihor, în calitate de lider de proiect, prin proiectul “CREATING AND DEVELOPING A CROSSBORDER POLYCENTRIC NETWORK FOR TRAINING AND SUPPORT TO INCREASE THE QUALITY OF TOURIST AND HANDCRAFT CROSSBORDER SERVICES IN THE COUNTIES OF BIHOR AND HAJDU-BIHAR (cod proiect: ROHU 398, acronim: ForTour BHHB), finanțat în cadrul Programului Interreg V-A România-Ungaria, de către Uniunea Europeană, prin Fondul European de Dezvoltare Regională, prin țările participante România și Ungaria.
Programul Interreg V-A România-Ungaria este destinat finanțării unor proiecte comune româno-ungare, care abordează nevoi identificate pe ambele laturi ale graniței şi care necesită o abordare comună, precum şi soluții inovative, contribuind astfel la dezvoltarea sustenabilă a zonei eligibile. Programul este o continuare a programelor de cooperare transfrontalieră implementate în regiune şi dispune de un buget total de aproximativ 232 milioane euro, din care, 189 milioane de euro, reprezintă finanţarea nerambursabilă din Fondul European de Dezvoltare Regională. Zona eligibilă a programului cuprinde judeţele Arad, Bihor, Satu Mare şi Timiş pe partea română a graniței şi, respectiv, judeţele Békés, Csongrád, Hajdú-Bihar și Szabolcs-Szatmár-Bereg, pe partea ungară a acesteia. Detalii program: www.interreg-rohu.eu
În perioada 19-20 septembrie, sunteți invitați să vă bucurați de bogațiile toamnei, dar și să vă găsiți un loc de muncă în domeniul HORECA (dacă sunteți în căutare de unul), la Târgul VINUL ȘI PÂINEA! Sâmbătă și duminică, începând cu ora 10:00, în cadrul târgului dedicat producătorilor locali din Bihor și Hajdu-Bihar, desfășurat în parcarea centrului comercial Aushopping Oradea (Auchan), Str. Ogorului, nr. 171, vor fi expuse și oferite spre degustare bunătăți gastronomice, ca produse locale de turism. Târgul va fi amplasat între cele doua zone de intrare în galeria comercială, iar vizitatorii vor avea acces gratuit. De asemenea, la târg veți putea asista la momente artistice oferite de artiști îndrăgiți din Bihor.
Expozanții vor pune la dispoziția vizitatorilor produse gastronomice gătite pe loc, după rețete locale, dar și vin, cidru, produse de panificație și patiserie, conserve, fructe și legume, miere și produse apicole, dulciuri de casă, gemuri și dulcețuri, siropuri si sucuri și produse de carmangerie.
Evenimentul va cuprinde o scenă în aer liber, o bucătărie unde se va găti și o zonă de standuri unde se vor expune și degusta produsele locale.
Programul evenimentului este:
Sâmbătă, 19 septembrie
ora 10:00 – Deschiderea evenimentului
ora 18:00 – Gőrbőc Néptanccsoport
Ora 19:00 – Ansamblul Aușana
ora 21:00 – Închiderea standurilor
Duminică, 20 septembrie
Ora 10:00 – Deschiderea standurilor
Ora 18:00 – Galagonya Néptáncegyüttes
Ora 19:00 – Ansamblul Stelele Bihorului
Ora 21:00 – Închiderea evenimentului
Conținutul acestui articol nu reprezintă neaparat poziția oficială a Uniunii Europene.