După un an de interimat, via Bistrița, PSD Bihor are o nouă conducere, 100% bihoreană..

Conform surselor BihorNews.ro, echipa de conducere a PSD Bihor, interimară și ea – probabil până la conferința de alegeri ce va fi organizată anul viitor – este compusă din medicul chirurg Aurel Mohan, președinte, medicul chirurg Florian Bodog, prim vicepreședinte și Felix Cozma, secretar.

Această decizie a fost luată prin vot, spun sursele citate, la întâlnirea avută de președintele PSD, premierul Marcel Ciolacu, cu primarii PSD Bihor.

Este așteptat ca propunerea primarilor PSD Bihor să fie confirmată săptămâna viitoare de către conducerea centrală a social democraților, care se va reuni la București înainte de începerea noii sesiuni parlamentare ordinare.


Doctorul Aurel Mohan este medic specialist neurochirurg la Spitalul Județean din Oradea, medic șef coordonator bloc operator în cadrul aceluiași spital și Conferențiar în cadrul Facultății de Medicină a Universității din Oradea. De asemenea, este Doctor în medicină, specializat în neurochirurgie. A absolvit cursurile Universității orădene.

Articolul precedentDe la cititori. POATE UE SĂ SE APERE SINGURĂ DE RUSIA? UNDE MAMA NAIBII SE DUC BANII?
Articolul următorÎn ziua în care a primit propunerile pentru o nouă conducere a PSD Bihor, premierul Marcel Ciolacu laudă administrația penelistă