Liderul PSD Marcel Ciolacu a afirmat, duminică, la Antena 3, despre măsurile luare de coaliţie pentru a contracara creşterile de preţuri, că este pentru prima oară când inflaţia nu a adus şi şomaj şi a precizat că este optimist, pentru că s-a uitat pe cifrele cu investiţiile străine, care s-au mărit un un miliard de euro. 

”Toate se trag de la inflaţie, şi preţul petrolului. (…) Această inflaţie e istorică şi în Germania, şi  în Franţa, toate ţările au luat aceleaşi măsuri. (..) Eu cred că toate aceste măsuri, la un moment dat vor stopa această inflaţie”, a spus preşedintele PSD, arătând că este pentru prima oară când inflaţia nu a adus şi şomaj, am rămas stabil din acest punct de vedere. 

”Este un mixt, astfel încât economia să nu derapeze”, a mai afirmat Ciolacu, precizând că cel mai important aspect este că leul a rămas stabil în rata de schimb cu euro. 

Preşedintele PSD a mai spus că este optimist, pentru că se uita pe cifrele cu investiţiile străine, care s-au mărit faţă de anul trecut, pe primele două luni, cu un miliard de euro. ”Suma spune tot, procentul este o majorare a investiţiilor străine cu zece la sută, e o cifră importantă, premisele nu sunt rele”, a menţionat Marcel Ciolacu. 

Liderul PSD a continuat: ”Sunt de acord că dacă zona euro intră în recesiune, automat România va intra în recesiune”, adăugând că nu sunt premisele pentru a se întâmpla acest lucru, deocamdată. 

Marcel Ciolacu a mai spus că că ”este evidentă decuplarea energetică a Europei de Rusia”, după ce fiecare ţară îşi caută această independenţă. 

Liderul PSD a precizat că discută în fiecare seară cu premierul Nicolae Ciucă despre ce întâlniri au avut. (sursa)

Articolul precedentAvizele pentru construcții s-ar putea obține mai repede și mai ușor. Ce ar schimba noua lege
Articolul următorCristian Hostiuc: Deşi nu pare, economia şi situaţia actuală sunt mult mai bune decât acum un deceniu, ceea ce ne permite să rezistăm mai bine asaltului creşterii preţurilor, majorării dobânzilor şi nu în ultimul rând tensiunilor de lângă noi