Lucrările pe o bucată lipsă din Autostrada Transilvaniei s-au reluat abia anul acesta, după ce contractul anterior fusese reziliat în urmă cu doi ani din cauza blocajelor, dar tronsonul de la Chețani la Câmpia Turzii are șanse să fie gata la final de 2023, înaintea termenului contractual. Odată finalizat, lotul Chețani – Câmpia Turzii mașinile pot circula neîntrerupt pe Autostrada Transilvania pe aproape 97,7 km, de lângă Târgu Mureș până după Cluj Napoca.
La ultima vizită pe șantier, șeful Companiei de Drumuri spunea că „lotul de aproximativ 16 km se va putea deschide la sfârșitul acestui an, dacă antreprenorul își menține același ritm de lucru”.
Asocierea STRABAG SRL – GEIGER TRANSILVANIA SRL a început lucrările la început de an, după o perioadă de câteva luni pentru proiectare. Contractul a fost semnat pe 16 octombrie pentru circa 420 de milioane de lei, cu ordinul de începere venind la final de noiembrie. Termenul contractul este de 3 luni pentru proiectare și 18 luni pentru execuție – mai exact, termenul de finalizare este august 2024.
Contractul inițial de circa 280 de milioane de lei cu firma românească Straco a fost reziliat în martie 2021, la șase ani de la semnare, din cauză că firma de construcție a intrat în insolvență, iar în 2021 stadiul fizic era puțin sub 40%.
În prezent, stadiul fizic al șantierului este de circa 70%, conform datelor centralizate de CESTRIN.
Deschiderea traficului în 2023 pe A3 Cheșani – Câmpia Turzii „ar fi o premieră”
- „Ar fi o premieră ca un tronson de autostradă să fie deschis cu 8 luni înainte de termenul contractual dar cei doi constructori, Strabag și Geiger, au puterea tehnică, financiară și de management ca să producă surpriza. Este nevoie și de vreme bună, mai ales pe final de an, dar în primul rând de o mobilizare exemplară a antreprenorilor și a subcontractorilor acestora. Sperăm să reușească”, scria în primăvară Asociația Pro Infrastructura.
A3 Chețani – Câmpia Turzii, singura bucată lipsă din Autostrada Transilvania de la Târgu Mureș până după Cluj-Napoca
Tronsonul Chețani – Câmpia Turzii este singura bucată lipsă din autostrada Transilvania dintre Târgu Mureș și Cluj-Napoca.
De la Chețani pe A3 sunt 36 de km până la Târgu Mureș (fără drumul de legătură de la Ungheni), iar de la Câmpia Turzii șoferii pot circula pe circa 62 de kilometri pe A3 până la Nădășelu, la nord-vest de Cluj-Napoca.
Odată finalizat lotul Chețani – Câmpia Turzii mașinile pot circula neîntrerupt pe Autostrada Transilvania pe aproape 114 km.
Autostrada Transilvania A3 Chețani-Câmpia Turzii
Lungime: 15,7 km
Constructor nou: Strabag – Geiger (valoare 420 mil. lei)
Constructor vechi: (2016-2021): S.C. STRACO GRUP S.R.L. – S.C. SPECIALIST CONSULTING S.R.L. – S.C. TOTAL ROAD S.R.L (valoare 280 mil lei)
Termen de finalizare: 21 luni (3 luni proiectare + 18 luni execuție)
Finalizare posibilă: Q4 2023 – Q2 2024
Stadiu (septembrie 2023): cca 70% (HotNews.ro)