A fost desconspirată prima minciună după incendiul de la Piatra Neamț. Un supraviețuitor de la Colectiv, care a devenit un vector al schimbărilor în sistemul medical, îl acuză pe Nelu Tătaru că a mințit în legătură cu progresul făcut de Ministerul Sănătății față de arșii din România.

Mihai Grecea a stat în comă săptămâni întregi după incendiul de la Colectiv și acum a ales să se implice în diverse proiecte care au conexiuni cu mediul sanitar din România. Bărbatul face parte dintr-un grup de supraviețuitori care au inițiat și negociat cu trei miniștri ai sănătății o modalitate ușurată pentru transportul marilor arși în afară țării.

În această seară tragică, în care din nou România e îndurerată după un incendiu, cel de la Piatra Neamț, supraviețuitorul spune că, deși Ministerul Sănătății s-a lăudat că a ajutat transferul marilor arși pe 30 octombrie, nimic nu este încă semnat.

S-a folosit Nelu Tătaru de victimele de la Colectiv să se laude?

Unul dintre supraviețuitorii Colectiv care au reacționat sâmbătă seară, după incendiul din secția ATI de la Piatra Neamț, îi cere demisia lui Nelu Tătaru, ministrul sănătății.

“Ați mințit publicul pe data de 30 octombrie în acest an. Ați spus că s-a ușurat transferarea în străinătate a pacienților cu arsuri, că ați semnat ordinul de ministru pe care grupul nostru de supraviețuitori de la Colectiv l-a inițiat și negociat cu trei Miniștri ai Sănătății, și pe care l-ați avut în transparență în feb-martie 2020. Nu l-ați semnat”, a scris Mihai Grecea pe Facebook.

El a luat parte la mai multe discuții cu trei miniștri ai sănătății diferiți, discuții referitoare la transferul marilor arși în străinătate.
Mihai Grecea se referă la o declarație din 30 octombrie 2020, în care Nelu Tătaru a scris un mesaj la 5 ani de la Colectiv, aflat pe site-ul Ministerului Sănătății.

“După 5 ani, lucrurile pentru tratarea “marelui ars” în sistemul sanitar s-au schimbat, dar mult prea lent. S-a modificat legislația pentru reducerea și optimizarea timpilor de transfer în străinătate al persoanelor cu arsuri grave pentru care nu se găseşte loc în unităţile sanitare din ţară și au fost trimiși la specializare medici și cadre medicale în clinici din afara țării”, se arăta în comunicat. “Domnule Ministru Nelu Tătaru, trebuie să vă dați demisia! Transferarea pacienților cu arsuri e tot în pixul ministrului și al secretarilor de stat. Și tot la cheremul încă neanchetatului Raed Arafat. Domnule ministru, dacă v-ați fi făcut treaba, în seara asta nu trebuia să plecați la Piatra Neamț ca să rezolvați lucrurile. Trebuia să fi avut acel mecanism în stare de funcționare, implementat și exersat”, spune Grecea. (sursa)

Articolul precedentOFICIAL! Guvernul Dăncilă alocase bani pentru spitalul din Piatra Neamț. Guvernul Orban nu a făcut nimic!
Articolul următorCe scrie presa internaţională după tragedia uriaşă de sâmbătă: ”Cea mai mare tragedie de la dezastrul din Colectiv.” Associated Press dă vina pe guvern.