Domnii (sic!) Iohannis și Cîțu sunt, dacă dorim să le citim declarațiile publice din ultimii ANI, printre cei mai mari mitomani ai acestui deceniu. Și sunt sălbatic de cinici.
Dacă acum câțiva ani, apud Iohannis, trebuiau să moară oameni pentru ca primul ministru să-și dea demisia, iată că acum, numeroase incendii de spital, care au omorât, arși sau intoxicați, mai mulți români decât soldați căzuți în Afganistan vreme de două decenii, nu doar că nu duc la cererea, lui Iohannis către Cîțu, de a demisiona, ci nasc, din partea Șefului reales al Statului, o declarație care, în orice țară normală, ar fi trebui să-i trimită pe amândoi acasă:
Statul român a eșuat în misiunea de a-și proteja cetățenii. (KWI)
Aici nu mai e vorba de început de mandat, de dat vina pe moșteniri, de avut nevoie de timp… Nu! Iohannis e Șeful Statului de șapte ani, iar PNL e iar la guvernare, de doi ani.
Doi ani în care, să nu uităm niciodată, AU MURIT ZECI DE MII DE ROMÂNI. Toți, cu zile.
Și a mai fost la guvernare în perioadele 1996-2000, 2004 -2012 (!!) și din noiembrie 2019 până în prezent.
Mai mult, așa cum amintea și un articol publicat recent de BihorNews, Șeful Statului a avut de șapte ani încoace la dispoziție TOATE pârghiile de putere reală de care ar fi avut nevoie pentru a face CEVA!!
Ceva, orice…
Nu a făcut, însă, nimic.
A asistat, nepăsător, sau uneori a contribuit direct, la eșecul statului pe care îl conduce și care duce, iată, la noi și noi tragedii.
În acest context, acest Stat, șeful acestui Stat – pe care îl conduce și despre care spune că a eșuat, șeful șefului Guvernului, toți împreună, ne cer să avem încredere în el, în ei.
Nu e vorba acum de vaccin sau de ne-vaccin. Decizia este și trebuie să fie una personală, cu toate consecințele ce decurg.
Este vorba însă, de încredere.
Și atunci…
Și atunci ne mirăm văzând dezastrul campaniei de vaccinare care ne-a dus pe penultimul loc în UE?
Și atunci ne mirăm când vedem că TESTAREA, care este SINGURA cale de a depista și izola persoanele infectate și, prin urmare, de a stopa propagarea virusului, este abandonată?
Nu! Nu ne mirăm.
Simțim, vedem și știm că Statul Român are în frunte oameni, aleși și realeși, nu-i vorbă, pentru care încrederea dată de oameni nu înseamnă NIMIC, pentru care gașca proprie înseamnă TOT și pentru care eșecul e întotdeauna al poporului care i-a votat, niciodată al lor.
Pentru ei, singurul mod de a-și măsura succesul e acela de a fi sau nu la putere. Atât. Cât timp o au, pentru ei e bine. Înseamnă că au reușit. Orice, dar orice altceva se întâmplă rău sub stăpânirea lor, e vina noastră, a tuturor.
Știți ceva? Eu cred că au dreptate.