Conducerea Spitalului Foişor a trimis o adresă pe 2 aprilie Ministerului Sănătăţii şi a explicat că unitatea sanitară nu poate primi pacienţi COVID, precizând că nu îndeplineşte condiţiile prevăzute în Ordinul care include lista spitalelor şi unităţilor de dializă COVID-19. Astfel, reprezentanții spitalului spuneau că nu există acces permanent la laborator şi la o platformă diagnostică cu radiologie convenţională, capabilitate de implementare de paturi destinate terapiei acute sau linie de gardă în una dintre specialităţile boli infecţioase sau pneumologie, potrivit News.ro.

”Conform celor menţionate de Ordinul 434/2021 din 26 martie 2021, criteriile menţionate NU sunt îndeplinite de Spitalul clinic de Ortopedie Traumatologie şi TBC Osteoarticular ”Foişor”, fiind obligaţi să vă atenţionăm de acest context de neconformitate pentru a evita concluzii provocatoare de malpraxis sau de perturbare a întregii activităţi a spitalului, care este eminamente ortopedică, prin monoprofil”, se arată în documentul adresat Ministerului Sănătăţii şi semnat de managerul spitalului, de directorii medical şi financiar-contabil şi de şefii de secţie.

Aceştia argumentează punctual de ce nu îndeplinesc condiţiile impuse prin ordinul MS.
În ceea ce priveşte condiţia de ”acces 24/7 la laborator (analize uzuale menţionate în anexa nr. 1.3, care pot fi asigurate inclusiv prin analizoare point of care) şi la o platformă diagnostică cu radiologie convenţională, eventual computer tomograf cu eliberarea rezultatelor inclusiv de la distanţă”, reprezentanţii spitalului precizează că acesta nu este spital de urgenţă, că are doar tură de dimineaţă la laboratorul de analize medicale şi că are radiologie şi CT doar în prima parte a zilei.

Referitor la cerinţa vizând capabilitatea de implementare de paturi destinate terapiei acute, se precizează că spitalul este în reconstrucţie, că sunt corpuri de clădire încă nefuncţionale şi că există probleme legate de ventilaţie, mai multe spaţii având sursă comună de ventilaţie şi neputând fi separate, ceea ce creează riscul contaminării.
Conducerea spitalului a notificat MS că nu îndeplineşte nici condiţiile privind liniile de gardă, întrucât este un spital monospecialitate ortopedie, ”proiectat pentru a face chirurgie ortopedică (…) astfel conceput încât să reducă costurile şi infecţiile nosocomiale, dar NU pentru profil virusologic de COVID”.
”Nu există niciuna din specialităţile menţionate în ordin”, subliniază reprezentanţii unităţii sanitare.

”Vă informăm că am efectuat o analiză atentă a situaţiei spitalului nostru, existând numeroase cereri de detaşare a personalului nostru către alte unităţi sanitare cu deficit de personal, din păcate, activitatea internă a spitalului, complexitatea cazuisticii nu ne permit detaşarea personalului solicitat, detaşarea acestora putând genera anomalii grave de îngrijire într-un serviciu monospecialitate ortopedie-traumatologie unde pacienţii nu se pot deplasa, nu au autonomie, necesită îngrijiri specializate de asistare şi urmărire permanentă”, mai afirmă conducerea Spitalului Foişor.

Aproximativ 100 de pacienţi ai spitalului au fost transferaţi începând de vineri seară la alte unităţi medicale sau au fost externaţi ca urmare a deciziei de a fi transformat în spital COVID, ceea ce a provocat şi critici, dar şi proteste la poarta unităţii medicale.

Decizia transformării Spitalului Foişor în spital COVID a fost soluţia identificată de Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă şi avizată de Ministerul Sănătăţii în cursul zilei de vineri, pentru că avea 26 de locuri la ATI, 6 medici şi doar 3 pacienţi, iar sarcina transferării celor internaţi revine DSU, precizează Ministerul Sănătăţii referindu-se la ”situaţia regretabilă” creată la Spitalul Foişor.

”Vă rog să aveţi înţelegerea necesară să vă adresaţi pentru moment Biroului de Presă ASSMB! Cer păsuire pentru a avea timpul necesar evacuării ultimilor 8 pacienţi ortopedici, validării şi pregătirii circuitelor de spital în format Covid, organizării filtrelor, instruirii personalului, organizatea turelor, primirea şi monitorizarea pacienţilor Covid care vor fi transferaţi azi, etc.! După intrarea în “normalitate” voi încerca să va stau la dispoziţie!”, este mesajul managerului Spitalului Foişor, Ioan Cristian Stoica. (HotNews.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.