Un şofer teribilist a fost filmat în timp ce făcea drifturi într-un sens giratoriu din apropierea Sălii Polivalente din Oradea. Aflat la volanul unui autoturism, bărbatul nu a ţinut cont de regulile de circulaţie, dar nici de viaţa oamenilor din jur.
Profitând că strada era liberă, acesta s-a învârtit de câteva ori în jurul sensului giratoriu, fără să îşi dea seama că ar putea scăpa oricând maşina de sub control şi ar fi putut lovi pietonii care asistau ca la spectacol la întreaga scenă.
Şoferul a fost amendat şi nu mai are dreptul să conducă în următoarele 30 de zile
Imaginile filmate de un martor au ajuns pe Internet, iar poliţiştii s-au autosesizat. Şoferul a fost amendat cu 725 de lei şi nu mai are dreptul să conducă în următoarele 30 de zile.
Potrivit legii, şoferilor le este interzis să adopte un comportament agresiv în trafic. (sursa)