Nici măcar o zi n-a trecut de la anunţul pompos că Moldova are, în sfârşit autostradă, că şoferii deja îşi rup maşinile.
- După nici o zi de la inaugurare, pe Autostrada Moldova au apărut primele gropi.
- Mai mulţi şoferi au ajuns cu maşinile în service.
Cei 16 kilometri din Centura Bacăului au fost inauguraţi cu fast chiar de preşedintele Iohannis şi premierul Orban. Iar azi s-a mai tăiat o panglică, pe un nou segment neterminat.
Klaus Iohannis, preşedintele României: Noi prin aceste lucrări am venit să dovedim practic că nouă ne pasă de Moldova.
Asta spunea, ieri, preşedintele Klaus Iohanis, prezent, alături de premierul Ludovic Orban, la inaugurarea primilor kilometri din autostrada A7.
După nici o zi de la inaugurare, pe aşa zisa Autostradă Moldova au apărut primele gropi. Iar odată cu ele şi primele pagube.
Mai mulţi şoferi au ajuns cu maşinile în service
Teodor Năstasă, Patron Service Bacău:Au fost vreo şase persoane care ne-au solicitat să mergem la intervenţie. O bucată din asfalt era ruptă, nesemnalizată corespunzător.
Şofer: Când am luat groapa s-a tăiat anvelopa, janta. Când am văzut mi-am pus mâinile în cap. Trei mii de euro m-au costat jantele şi anvelopele.
Ministrul Transporturilor spune că responsabilitatea revine constructorului.
Ziua şi inaugurarea. După Autostrada Moldovei, ieri a fost dat în folosinţă şi primul lot al autostrăzii Sebeş-Turda, chiar dacă nodurile de legătură de la capete nu sunt gata. (sursa)