Cele 27 de state membre ale Uniunii Europene (UE) au aprobat definitiv sfârşitul motoarelor termice la maşini noi – începând din 2035 -, o măsură centrală a planului de luptă împotriva modificărilor climatice, oficializând o undă verde obţinută luni, relatează AFP.
Statele membre UE validează astfel textul care obligă automobilele noi să nu mai emită absolut deloc disoxid de carbon (CO2) începând de la jumătatea viitorului deceniu şi care interzice de facto orice vehicule pe benzină, motorină şi hibride, în favoarea maşinilor electrice.
Ambasadorii Celor 27 s-au pus de acord luni să procedeze la această adoptare oficială marţi – ultima etapă a unui îndelungat proces legislativ.
Acest text se înscrie în obiectivul european al neutralităţii carbonului în 2050.
Germania şi-a stupefiat partenerii, la începutul lui martie, când a blocat regulamentul, după ce acesta a fost aprobat la jumătatea lui februarie de către Parlamentul European (PE), în sesiune plenară, în urma unei unde verzi a statelor membre UE, inclusiv a Berlinului.
Pentru a-şi justificat această răzgândire extrem de rară în acest stadiu al procedurii, Berlinul a cerut Comisiei Europene (CE) să prezinte o propunere care să deschidă calea vehicuelor care funcţionează cu carburanţi de sinteză.
Această tehnologie, controversată şi încă nedezvoltată, constă în producerea de carburant pe bază de CO2 provenind din activităţi industriale.
Apărată de constructori de lux din Germania şi Italia, această tehnologie permite prelungirea folosirii motoarelor termice după 2035.
CE şi Germania au anunţat sâmbătă că au ajuns la un acord în vederea deblocării textului, care rămâne neschimbat.
Bruxellesul s-a angajat doar să deschidă mai clar calea carburanţilor de sinteză, în cadrul unei propuneri separate, care urmează să fie validată până în toamna lui 2024.
Vehiculele echipate cu un motor cu combustie vor putea să fie înmatriculate după 2035, dacă folosesc exclusiv carburanţi neutri în emiterea de CO2, şi-a exprimat satisfacţia ministrul german al Transporturilor Volker Wissing.
Însă, numeroşi experţi consideră că tehnologia carburanţilor de sinteză are puţine şanse să se impună pe piaţă şi va privi în cel mai bun caz doar o minoritate de maşini de lux.
Această tehnologie este contestată de ONG-uri de mediu, care o denunţă drept costisitoare, energivoră şi poluantă. (sursa)