Liderii celor 27 de state din Uniunea Europeană au decis să interzică “progresiv” exportul de petrol rusesc către statele blocului comunitar.

Decizia a fost anunțată luni noaptea de președintele Consiliul European, Charles Michel.

Ea afectează imediat mai mult de două treimi din importurile de petrol din Rusia, tăind “o sursă uriașă de finanțare pentru mașina sa de război” și punând o “presiune maximă” asupra Moscovei, pentru ca aceasta să înceteze războiul, a scris pe Twitter Charles Michel.

Pe seama angajamentului voluntar al Germaniei şi Poloniei de a opri importurile, embargoul va elimina “aproximativ 90%” din petrolul rusesc până la sfârșitul anului“, a scris, la rândul său, pe Twitter, șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

Petrolul pentru Ungaria, neafectat în primă fază

Importurile prin conducta Drujba, care aprovizionează şi Ungaria, vor fi scutite de embargo într-o primă etapă.

Această concesie a determinat Budapesta să nu exercite dreptul de veto.

Astfel, blocajul de mai multe săptămâni în adoptarea celui de-al șaselea pachet de sancțiuni la adresa Rusiei a putut fi adoptat.

Consumul intern al Ungariei, care nu are ieșire la mare, depinde într-un procentaj de 65% de petrolul transportat prin conducta Drujba.

Embargoul va afecta inițial petrolul livrat pe mare

Potrivit președinției franceze, embargoul treptat al UE se va limita inițial la petrolul transportat pe cale maritimă.

Asta înseamnă 2/3 din achizițiile europene de petrol rusesc.

Urmează să aibă loc negocieri “cât mai curând posibil” pentru a se pune capăt restului importurilor de petrol din Rusia.

Liderii europeni au convenit, de asemenea, să elimine din sistemul SWIFT trei bănci rusești, printre care cea mai mare bancă a țării, și să interzică alte trei societăți de radiodifuziune de stat rusești.

Sberbank, scoasă din SWIFT

“Acest pachet de sancțiuni include măsuri puternice, cum ar fi retragerea din Swift a celei mai mari bănci din Rusia, Sberbank”, a indicat Charles Michel.

Până acum, șapte bănci rusești au fost private de acces la Swift, o platformă de comunicare securizată ce permite operațiuni de importanță critică, precum ordinele de transfer de fonduri între bănci.

A fost aprobat, de asemenea, un pachet de asistență macro-financiară în valoare de nouă miliarde de euro care să permită guvernului ucrainean să îşi acopere nevoile imediate de numerar, pentru a face să funcționeze economia țării.

Patriarhul Kirill, pe lista de sancționați ai UE

Autoritățile de la Kiev şi-au calculat necesitățile la cinci miliarde de dolari lunar.

Finanțarea europeană va lua forma unor “împrumuturi pe termen lung” cu dobânzi subvenționate, a spus o sursă europeană, potrivit AFP.

Noul pachet de sancțiuni, negociat timp de o lună, include, de asemenea, o extindere a “listei negre” a Uniunii Europene la aproximativ 60 de figuri proeminente asociate cu regimul de la Kremlin, printre care șeful bisericii ortodoxe ruse, patriarhul Kirill.

Summitul de două zile care se desfășoară la Bruxelles urmează să abordeze marţi consecințele crizei alimentare provocate de război şi transformarea energetică necesară care să permită țărilor europene să se descurce fără gazul importat din Rusia. (sursa)

Articolul precedentSlovenia sprijină intrarea României în Schengen, dar nu crede că se va realiza curând
Articolul următorIohannis, discuție goală și fără miză cu premierul Olandei. NIMIC despre #Schengen!