O migrație de proporții a populațiilor de șerpi veninoși va avea loc în următoarele decenii, pe fondul creșterii temperaturilor globale, anunță o echipă internațională de specialiști.
Oamenii de știință au analizat habitatele din prezent ale 209 specii de șerpi veninoși și au aplicat pe acestea modelele climatice cu ajutorul cărora se estimează schimbările ce vor avea loc în anii următori. Apoi au clasificat zonele care, în viitor, vor putea oferi condiții prielnice similare cu cele de azi, speciilor de șerpi veninoși.
Astfel, conform unui raport publicat în The Lancet, țări africane precum Uganda, Camerun, Guinea, Sierra Leone, Nigeria și Somalia vor fi invadate de șerpi veninoși, cu atât mai mult cu cât acestea au zone rurale extinse, în care reptilele pot prospera. Astfel de țări, departe de a fi singurele, vor fi invadate de cel puțin patru sau cinci specii noi de șerpi veninoși. Din păcate, sistemele medicale de acolo nu vor putea face față unor astfel de provocări.
În prezent, între 81.000 – 138.000 de persoane mor anual din cauza mușcăturilor de șarpe, în timp ce în jur de 400.000 de persoane rămân cu dizabilități permanente. Cele mai multe cazuri se înregistrează în Asia de est și sud-est, în Africa sub-sahariană și în zonele tropicale.
Organizația Mondială a Sănătății grupează cele 209 specii actuale de șerpi veninoși în două categorii. Cea de tip I (cu risc mare al mortalității) și cele de tip II (cu risc redus). Dintre acestea, 43 se regăsesc în Africa. Iar din cele 43 de specii africane, 30 se află în categoria cu risc ridicat.
Oamenii de știință mai atrag atenția că această migrație a șerpilor, provocată de creșterea temperaturilor globale și de distrugerea habitatelor, va avea efecte nefaste și asupra ecosistemelor țărilor în care aceștia trăiesc în prezent. Șerpii țin sub control numărul rozătoarelor, iar dispariția reptilelor dintr-o anumită zonă poate duce la apariția unor focare de boli în fața cărora oamenii nu sunt pregătiți să se apere. (sursa)