Tot ce a spus premierul în ultimele săptămâni este contrazis de statistici – scrie Iulian Anghel în zf.ro. Inflaţia creşte, nu este semn de îndoială (4,1% la final de an, spune BNR), iar ea va afecta veniturile oamenilor. Că preţurile în România sunt mici faţă de alte ţări din UE, este o poveste de ani de zile. Dar, de ani de zile, mai ştim că şi veniturile din România sunt cele mai mici din UE, cu eterna excepţie, Bulgaria. De aceea preţurile sunt mici.

Premierul are o luptă a sa, interioară, cu inflaţia. A spus în trecut – acuzator – că PSD a reuşit să ducă inflaţia de la zero la nu ştiu cât la sută. Dar nu a spus şi că inflaţia din 2017-2018, spre zero, a fost opera PSD, care a redus TVA: preţul la raft este format din preţul produsului, plus TVA. Aşa că preţul produsului la raft a scăzut pentru că a scăzut TVA, nu pentru că s-ar fi ieftinit ceva. Acum inflaţia creşte din cauze pe care România nu le poate stăpâni. Nu este vina premierului, aşadar. Vina lui este că, susţinând că preţurile în România sunt jos, înseamnă că nivelul de trai creşte. Creşte inevitabil, dar creşte foarte puţin.

Premierul crede că România este un stat asistenţial. Şi vrea, cu înverşunare, reducerea asistenţei sociale, iar banii rămaşi să fie direcţionaţi spre investiţii. Este bine şi firesc ca un guvern condus de un finanţist – dl. Cîţu este prim-minstrul ce are cele mai bune studii de economie din istoria postrevoluţie a României – însă sunt date statistice ce-l contrazic pe de-a-ntregul.

De pildă, datele Ministerului Finanţelor pe care l-a condus, arată, în rublica “asistenţă socială” (execuţia bugetară 2020): din 138 de miliarde de lei cheltuiţi cu asistenţa socială, în 2020, 81,4 miliarde de lei înseamnă doar pensiile plătite (58% din toate cheltuielile de aşa-zisa “asistenţă socială”). De când sunt însă pensiile “asistenţă socială” şi nu contribuţii? – pensiile sunt banii oamenilor, nu milă de la guvern. Este adevarată că statisticile – Eurostat sau INS – pun totul într-un coş, pentru simplificare. Dar ele detaliază, apoi, ceea ce guvernul României nu o face.

Datele Institutului Naţional de Statistică arată aşa: în 2019 din ceea ce am numit cheltuieli din buget pentru “asistenţă socială” (159 mld. lei, echivalent a 15% din PIB), 47,8% s-au dus la pensii (76 mld. lei), 29,8% la sănătate (47 mld. lei), aproape 500 de milioane de lei la şomeri. Aceste fonduri înseamnă “asistenţă socială” doar pe hârtie, în fond, ele sunt contribuţii obligatorii ale oamenilor la bugetul consolidat. Ce mai rămâne? Mai rămân 22,1% din totalul “cheltuielilor sociale”. Cele mai importante sumă rămase sunt “alocaţiile pentru copii”: 17,8 miliarde de lei, adică 11,2% din totalul cheltuielilor. Restul sunt nimicuri. Cheltuielile pentru “excluziune socială” – bandiţii aia fugăriţi de reporteri pentru ca nu vor sa muncească şi pe spinarea cărora premierul vrea să trimită rachete în cosmos – sunt de doar 800 mil. lei/an. Adică 0,6% din totalul cheltuielilor cu “asistenţa socială”, adică sub 0,2% din PIB.

De unde face economii prim-ministrul pentru investiţii? De la pensiile pe care le-a mărit în criză cu 14%? De la alocaţiile pentru copii pentru dublarea cărora partidul său a votat cu două mâini alături de PSD? De la “excluziunea socială” – acei oameni care nu au ce munci – pentru că nu-i angajează nimeni – şi nici ce mânca şi caută prin coşurile de gunoi?

România are una din cele mai de jos protecţii sociale din UE, arată datele Eurostat – 12,8% din PIB, faţă de media UE de 18,7% din PIB. Italia are un procent din PIB pentru “beneficii sociale” de 22,4%, Austria de 20,6%, Spania de 20,3%, Germania de 17,8% – ca să enumăr doar ţările în care au plecat la lucru cei mai mulți români.

Iulian Anghel / zf.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.