Mălina Andronache, Radu Mihai, Andreea Stanciu: „Norocul și-l face omul cu mâna lui”, spune un proverb românesc, doar că acesta e doar parțial adevărat. Am corelat cifre, informații, date și am descoperit că viața unui om este influențată puternic de familia în care se naște, de spitalele în care e tratat, de profesorii pe care îi are în școală, lucruri care depind de locul în care se naște.

Grafică și analiză de date: Mihai Duzi, Mihai Grigore, Radu Mihai

România este o țară a contrastelor. Speranța de viață, salariul, șansa de a găsi un job bun și rezultatele de la examene țin nu doar de cât muncim sau de cât noroc avem, ci și de posibilitățile care există în locul în care trăim. Iar diferențele sunt uriașe.

Pentru a crea o imagine în detaliu a regiunilor României și pentru a vedea care sunt cele mai bune județe ale țării pentru a te putea dezvolta, am analizat mai multe date oficiale: rata de promovare de la Evaluarea Națională și Bacalaureat, rata șomajului, speranța de viață și salariul mediu net câștigat în fiecare județ. Am folosit pentru asta un program de web scraping, adică un instrument automat de extragere a datelor, iar ulterior, am prelucrat informațiile cu o aplicație de analiză de date.

Finalul de an a adus dezbateri în spațiul public atât despre creșterea salariul minim brut, cât și despre rezultatele țării noastre la testele PISA. Temele de dezbatere ne arată că indicele calității vieții s-a menținut scăzut și în anul 2023. Dar ce înseamnă asta, de fapt?

România celor două viteze

Succesul în viață depinde de județul în care te afli și mediu – rural sau urban. Regiunile dezvoltate, precum București-Ilfov, Timiș-Arad și Cluj, arată o latură optimistă a României. În contrast, Teleorman, Tulcea, Călărași și Vaslui, de exemplu, oferă salarii mici, o speranță de viață scăzută și educație de calitate mai slabă.

Dreptul la o locuință, la igienă corporală adecvată, haine și școlarizare ar trebui asigurat de stat în cazul în care familiile nu pot oferi asta, spune sociologul Andrei Mihail de la Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA), pentru că „de asta plătim impozite”. 

Cum s-a ajuns la aceste concluzii, dezvoltăm mai jos, pe diferiți indicatori: nivelul salarial, rata șomajului, speranța de viață și rezultatele elevilor la examene. 

România este la coada clasamentului Uniunii Europene la capitolul salarii, cu un salariu mediu net de aproximativ 4.600 de lei

România este la coada clasamentului Uniunii Europene la capitolul salarii, cu un salariu mediu net de aproximativ 4.600 de lei în septembrie, potrivit datelor Institutului Național de Statistică. În spatele nostru mai este doar Bulgaria. Românii „lucrează pe un salariu care nu îți permite să plătești nici pentru lucrurile de bază”, spune sociologul Andrei Mihail de la Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA), cu care am stat de vorbă pe această temă. Suma de 4.600 de lei este media pe toată țara, dar cifrele variază de la oraș la oraș, în funcție de salariile practicate.

De pildă, cel mai mare salariul mediu net este în București, aproape 5.800 de lei, cu 10% mai mult decât acum un an. Urmează județul Cluj cu 5.500 de lei și județele Timiș, Sibiu și Ilfov cu sume între 4.500 și 5.000 de lei. În cealaltă extremă se află județele Teleorman, Vrancea, Caraș-Severin, Hunedoara și Vâlcea, unde salariul mediu net variază între 3.194 de lei și 3.421 de lei. 

Costurile sunt însă ridicate peste tot. O familie are nevoie de 9.978 de lei pe lună pentru un trai decent, potrivit unui studiu realizat de Fundaţia Friedrich Ebert România (FER) şi Syndex România. Cercetarea arată că toate s-au scumpit în ultimul an: mâncarea și îmbrăcămintea costă mai mult cu 10%, în timp ce cheltuielile cu locuința au crescut cu 25% în acest an.

Unu din trei angajați români trăiește cu salariul minim brut, ajuns anul ăsta la 3.700 de lei.

În unele județe ale țării, să-ți găsești un job, fie și pe salariul minim, pare complicat. Cea mai mare rată a șomajului este în Teleorman, 7,76%. Urmează Vaslui cu 7,49%, Dolj cu 7,1%, și Mehedinți cu 6,69%. Printre județele cu șomaj mic se numără Ilfov, cu 0,46%, Timiș (0,87%), Cluj (1,16%) și Arad (1,18%). Capitala are o rată a șomajului de 0,92%.

Citeşte întreaga ştire: HARTA ȘANSELOR ÎN VIAȚĂ. Cum influențează locul în care trăiesc calitatea vieții românilor

Articolul precedentVremea azi, 20 ianuarie. Va ninge în mai multe zone, iar vântul va bate cu putere. Care vor fi maximele termice
Articolul următorSURSE. Un primar PNL a bătut un om de afaceri la aniversarea a 20 de ani a unei firme bihorene. S-a lăsat cu spitalizare!