Peste 100.000 de angajați din domeniul construcțiilor vor să își dea demisia și să plece în străinătate, după anunțul făcut de ministrul Finanțelor, Dan Vîlceanu, la Antena 3, potrivit căruia salariile ar urma să scadă cu 24%.
Ministrul de Finanţe, Dan Vîlceanu, anunța, într-un interviu exclusiv pentru Antena 3, că sunt discuţii privind eliminarea scutirii de la plata impozitului pe venit şi a contribuţiilor din anumite domenii precum IT, construcţii şi cercetare.
El susţine că această măsură este o chestiune de echitate, corectitudine faţă de restul categoriilor care fac aceste plăţi.
Măsura a stârnit adevărate nemulțumiri în aceste sectoare, mai ales, în construcții, unde în jur de 100.000 de angajați amenință acum cu demisiile.
Speriați că vor fi impozitați la fel ca restul sectoarelor economice, acești lucrători își caută acum locuri de muncă în străinătate.
Situația angajaților din construcții
În construcții, sunt acum în jur de 416.000 de salariați, cu 100.000 mai mulți față de 2016, când s-a introdus scutirea de impozit pe venit pentru această categorie de muncitori.
Productivitatea unui angajat din acest sector: 60-80 mii euro/ om/ an. Dacă pleacă 10.000 de angați, atunci pierdem 800 milioane de euro/ an. La 100 de mii plecați, pierdem 8 mld euro/ an, adică, jumătate din suma alocată construcțiilor prin PNRR.
”Noi nu o să avem cu cine să facem PNRR-ul”, spun cei din acest sector.
Angajații din construcţii nu plătesc:
- impozitul pe venit
- contribuția de sănătate
- contribuția la pilonul 2 de pensie
Situația angajaților din IT
Potrivit calculelor specialiștilor, dacă ar renunţa la scutirea de impozit pe venit în cazul angajaţilor din IT&C, guvernul ar câştiga 196 de milioane de euro pe an.
În noiembrie 2020 erau 100.000 de angajaţi din IT scutiţi de impozitul pe venit.
Câştigul salarial mediu net al angajaţilor din IT este cel mai mare din economie, de mai mult de 8700 de lei în iulie 2021, conform datelor INS.
Scutirea de la plata impozitului pe venit a angajaţilor din IT a fost introdusă în 2001, pe vremea guvernului Adrian Năstase.
Angajatorii spun că în acest caz, cel mai probabil, salariile angajaților vor scădea din acest domeniu cu cel puțin 10%.
Angajații din IT nu plătesc:
– 10% la impozitul pe venit. (sursa)