Suedia, prin Ambasada ei la București, s-a obișnuit de ani de zile să ne ia la mișto, să ne dea lecții, să ne învețe, să ne privească superior. Bravo lor! Probabil că în orice altă capitală europeană, nici nu și-ar fi permis, nici nu li s-ar fi permis. În fine.

În dezbinarea noastră permanentă și în fuga cu pâra și cu bârfa pe la străini (mă refer la baronii peneliști sau useriști, lingăi de clanțe pe la ambasade…), noi n-am avut însă niciodată răgazul să ne uităm la cine ne ia la mișto și la cine ne dă lecții.

Da! Am fost îndopați precum gâștele cu materiale de propagandă cosmetizate până la Cer, dar niciodată nu ne-am uitat și noi, mai atent, în ograda lor.

O face însă, nici mai mult nici mai puțin decât The Economist, care a scris recent un material amplu despre crimele prin împușcare, tot mai numeroase comise în marea țară scandinavă. Atât de multe încât depășesc DE DOUĂ ORI ȘI JUMĂTATE media UE! O fi bine?

A mai făcut-o, acum ceva vreme, și Politico, care titra faptul că, în Suedia, împușcăturile au devenit atât de comune încât nici nu mai fac prima pagină a ziarelor!

Da, ce să zicem? O societate model

Ce e și mai tragic, pentru idolii noștri nordici, e faptul că de 15 ani Suedia ocupă un loc fruntaș în Europa la homicid prin împușcare! În 2014 și 2017 a fost depășită doar de Croația – cea tocmai inclusă de americani în programul Visa Waiver, dar din 2018 s-a clasat prima în acest nedorit clasament, iar acum se estimează că a ajuns la de două ori și jumătate media UE.

Despre asta, însă, Ambasada nu ne mai învață… Doamne feri!

Articolul precedentBudapesta refuză „şantajul” Bruxelles-ului şi se declară gata să se lipsească de fondurile europene: „Avem destui bani”
Articolul următorCriza șoferilor din Marea Britanie: ‘Este o obrăznicie să crezi că migranții sunt ca un robinet pe care îl închizi și deschizi atunci când este nevoie’