Patrick Andre De Hillerin: După eforturi supraomenești greu de înțeles, căci nimeni nu le mai stătea în cale, politicienii României au reușit să trimită în Parlament modificările mult visate ale Legii offshore. Dacă mai stăteau puțin, până pe 27 mai, puteau să o facă demonstrativ, ritualic, la fix trei ani de la condamnarea și arestarea ăluia despre care se tot spune că a împiedicat extragerea gazelor din Marea Neagră prin pretențiile absurde pe care le-a introdus în lege.
E greu de spus de ce guvernele PNL din 2020, PNL-USR-UDMR din 2021 și PNL-PSD -UDMR din 2022 au avut nevoie de atâta timp pentru a reformula Legea offshore pe placul deținătorilor de licențe de explorare și exploatare. Nici măcar nu erau prea multe lucruri de modificat. Trebuia să se garanteze că li se cer bani puțini și că aceste condiții nu se modifică o lungă perioadă de vreme, dacă se poate cam perioada în care se previzionează a se extrage gaze din respectivele zăcăminte. Și mai trebuiau eliminate mici probleme de acolo, cum ar fi cele care chiar țin de independența energetică a cetățenilor României.
Căci asta ni se spune atunci când ni se vorbește despre victoriile din noua Lege offshore: vom fi independenți energetic. Doar că independența energetică nu înseamnă absolut, dar absolut nimic. Dacă avem o producție consistentă de gaze naturale în România nu înseamnă, conform noii legi, nimic. Pentru că, din punct de vedere al consumatorului final, cetățeanul, nu va exista nici o diferență între gazul produs aici și cel importat. Cel puțin din punct de vedere al prețului.
În 2018, companiile cu interese în exploatarea gazelor din Marea Neagră declarau că impozitul progresiv aplicat de la un anumit preț de vânzare al gazului în sus ar fi motivul principal pentru care nu vor să mai investească în exploatare. În noua formă a legii, aprobată de companii, acest impozit progresiv pe veniturile suplimentare a rămas în funcțiune. Doar a crescut pragul minim de la care începe impozitarea, de la 45 de lei/MWh la 85 de lei/MWh.
Companiile nu mai sunt supărate, cum nu erau supărate cu adevărat nici în 2018.
Este atât de ușor să vândă gazul cu 84 de lei/MWh unei subsidiare care, ulterior, să-l vândă mai departe cu 100 de euro/MWh fără impozit suplimentar, încât nici n-are rost să mai discutăm despre asta.
Pentru că, în generozitatea-i fără margini, statul român, reprezentat de către Guvern și de către parlamentarii puterii PNL-PSD, a fost de acord să nu impună vreun preț de vânzare pentru gazul produs în România și nici să nu oblige producătorii să vândă gazul românesc în România, până la acoperirea necesarului. Astfel, resursele subsolului României, produse la un preț de cost mult mai mic decât cotațiile externe, ne vor fi vândute la aceleași prețuri ca cele de import, întru profitul câtorva companii, fără ca măcar statul să câștige cu adevărat ceva.
Cândva, probabil, va veni momentul să deschidem larg geamurile țării și să aerisim. Căci gaze am cerut, gaze ni s-au livrat cu asupra de măsură. (sursa)
