După ce Dacian Cioloș a venit în fața conducerii partidului propunând un program prin care practic schimbă raporturile de putere în partid, Dan Barna îl acuză, într-un mesaj intern, că dinamitează partidul. ”Nu merge așa, când nu îți convine reinventezi partidul… Ne spui sec și arogant: votați sau plec.”, acuză Barna. Cioloș replică pe același forum și spune că el vrea doar binele partidului și că nu e pe aceeași lungime de undă cu Barna.
„Alegerile noastre de după fuziune ne-au adus în situația în care tu ai câștigat Președinția. Am recunoscut fair rezultatul. În același timp, nu ți-au plăcut rezultatele alegerilor pentru Biroul Național. Am aflat și din presă că majoritatea te incomodează. Am pus asta pe seama perioadei de acomodare. Astă seară am aflat însă că, în opinia ta, nimic nu funcționează, că totul trebuie schimbat. Propui ca partidul să fie condus din afară. Comitete și comisii care organizează partidul, care fac numiri. Cine anume? Nu știm. Practic ne propui golirea de sens a USR și înlocuirea cu comitete și comiții”, a scris Barna, într-un mesaj intern.
Acesta îi atrage atenția lui Cioloș că oamenii i-au ales ca să colaboreze. ”Nu merge așa, când nu îți convine reinventezi partidul. În afara statutului, în afara democrației. Inventezi în programul tău, pe care ni l-ai pus în față cu un ultimatum, non-probleme. Ne spui sec și arogant: votați sau plec.”, declară fostul președinte al USR.
Dacian Cioloș i-a replicat imediat pe același forum intern lui Dan Barna pe care-l acuză că nu vine cu soluții, că nu i-a citit documentul, dar a ieșit să-l critice la tv și că îi exclude din partid pe cei care nu sunt de acord cu el.
”Partidul suferă si noi ne certăm între noi. Am propus soluții și am primit o explozie de nervi din partea ta, fără să îi dai 24 de ore documentului propus. Îmi ceri consens și îmi oferi ieșiri la televizor. Îmi e dificil să înțeleg ce propui partidului în afară de a-i exclude pe cei care nu sunt cu tine.”, acuză șeful USR.
În programul de 15 pagini pe care l-a prezentat joi seară în sedința conducerii USR, Dacian Cioloș își asumă, dincolo de măsuri care ar trebui să aducă mai multă vizibilitate partidului, și o serie de mutări care practic externalizează decizia care se lua până acum în forurile interne. (sursa)