Românii care stau în apartamente racordate la reţeaua de termonificare trebuie să îşi instaleze contoare individuale de căldură sau repartitoare până la sfârşitul anului. Spune o lege adoptată deja de Camera Deputaţilor şi trimisă preşedintelui Klaus Iohannis pentru promulgare, informează economica.net.
Obligaţia de instalare a contoarelor şi repartitoarelor se aplică doar în cazul celor care locuiesc în apartamente racordate la reţeaua de termoficare, nu şi celor care au instalate centrale proprii pe gaz. Potrivit legii, cei care nu îşi instalează dispozitivele până la finalul anului riscă amenzi cuprinse între 500 şi 1.000 de lei.
“În imobilele de tip condominiu racordate la sistemul de alimentare centralizată cu energie termică este obligatorie montarea sistemelor de măsurare până la 31 decembrie 2021 pentru individualizarea consumurilor de energie pentru încălzire/răcire şi apă caldă la nivelul fiecărui apartament sau spaţiu cu altă destinaţie decât cea de locuit. În cazul în care utilizarea de contoare individuale nu este fezabilă din punct de vedere tehnic sau nu este eficientă din punctul de vedere al costurilor este obligatorie montarea sistemelor tehnice de stabilire a consumurilor individuale de energie termică, repartitoarelor de costuri, pe toate corpurile de încălzire din fiecare apartament sau spaţiu cu altă destinaţie decât cea de locuit”, se arată în legea energiei termice, potrivit economica.net. (sursa)