ZF.ro: La finalul lui 2022, România mai avea 9.350 de companii care produc textile, îmbrăcăminte şi încălţăminte, cu peste 1.200 mai puţine decât în 2021 şi cu aproape 2.000 mai puţine decât în 2008, ultimul an de boom economic şi o perioadă în care acest sector încă atrăgea noi investiţii.
La acelaşi moment, adică acum 15 ani, în industriile acestea – CAEN-urile 13, 14 şi 15 – activau peste 310.000 de salariaţi. Astăzi, mai sunt de aproape trei ori mai puţini. Şi numărul de angajaţi scade continuu an de an, arată o analiză a ZF făcută pe baza datelor de la Registrul Comerţului.
Calculele se referă la companiile care şi-au depus rezultatele financiare pe fiecare din anii respectivi (în 2022 e vorba de firmele care şi-au publicat bilanţurile până la 1 iulie) şi care au declarat CAEN-urile 13 – Fabricarea produselor textile, 14 – Fabricarea articolelor de îmbrăcăminte sau 15 – Tăbăcirea şi finisarea pieilor; fabricarea articolelor de voiaj şi marochinărie, harnaşamentelor şi încălţămintei.
Datele arată că industria de textile pierde constant atât jucători – fabricile se închid din lipsă de comenzi, din cauza unor probleme financiare sau pentru că se mută în alte ţări -, cât şi angajaţi. De ce? Pentru că deşi România are expertiză în domeniu, deşi are poziţia geografică favorabilă, a devenit prea scumpă.
„Lumea ne cunoaşte sub denumirea de croitorul sau pantofarul Europei, dar lucrurile nu mai stau chiar aşa, din cauza creşterii preţurilor cu forţa de muncă. Nu mai există fabrici de încălţăminte româneşti, la fel şi fabricile de textile. Unele dintre ele şi-au făcut branduri proprii – Brainconf, Secuiana, Jolidon –, dar care au intrat în declin“, spune Adrian Câzu, director de magazine în cadrul Benvenuti, unul dintre principalii jucători din industria de retail de încălţăminte.
Industria textilă, de îmbrăcăminte şi încălţăminte a fost mulţi ani un pilon de bază al exporturilor româneşti, precum şi un angajator important.
Treptat însă, odată ce salariul din domeniu a rămas printre cele mai mici din economie – nu de puţine ori apropiat de minim -, oamenii au migrat. Unii au ales alte sectoare de activitate, în timp ce alţii au plecat peste hotare.
Totodată, odată cu creşterea constantă a salariului minim pe economie, a crescut şi câştigul în producţia de haine şi pantofi. Iar brandurile au ales să îşi mute producţia în Asia sau în afara UE, unde e mai ieftin. Iar asta în contextul în care mare parte din fabrici sunt deţinute de antreprenori care lucrează cu brandurile de modă în sistem lohn. Astfel, mărcilor le e uşor să renunţe la contracte şi să caute alţi furnizori, dat fiind că nu e investiţia lor în producţie.
„Toate brandurile care îşi comandau produsele la fabricile din România s-au mutat încet în locuri în care costurile sunt mai mici, fie în Asia sau Africa – Tunisia, Maroc, fie în Republica Moldova, Serbia ori chiar şi în Transnistria. În Oradea s-au închis trei fabrici mari de încălţăminte“, confirmă Adrian Câzu.
Astfel, deşi o croitoreasă câştigă în continuare aproape jumătate din salariul mediu naţional, România e deja considerată o piaţă prea scumpă în special de retailerii mass-market ce produc volume mari la preţuri mici pentru a susţine comportamentul consumerist al zilelor noastre. În acest context, dispariţia unor joburi în industrie poate fi pusă şi pe seama acestui fapt, nu doar pe seama plecării angajaţilor în alte industrii sau peste hotare. De multe ori, fabricile de textile sunt amplasate în judeţe sărace, unde opţiunile de angajare sunt reduse.
Totuşi, România a fost şi este în continuare cunoscută drept o destinaţie de producţie pentru brandurile mari ale lumii din industria de lux. Acestea, în frunte cu Louis Vuitton, Gucci, Prada şi Moncler, produc direct în România, pe când cele mass market aleg lohnul. Şi nu doar că produc direct, ci investesc în dezvoltare, e cazul Moncler şi Prada. De aceea, cifra de afaceri a sectorului a crescut anul trecut la 22,9 mld. lei, maximul anilor analizaţi de ZF. Asta înseamnă că jucătorii rămaşi devin tot mai mari.
Mai multe detalii pe zfcorporate.ro
Chiar şi retailerii de lux însă plătesc în producţia de textile, îmbrăcăminte şi încălţăminte salarii mult sub media naţională.
„Ţara asta are ingineri foarte buni“, spune Monica Magdas Miller, care şi-a construit întreaga carieră în domeniul modei dincolo de Ocean, în SUA, ajungând acum circa un deceniu să deţină poziţia de vicepreşedinte al brandului american BCBGMAXAZRIA. După ce a plecat din grup şi după ce a absolvit un program de masterat, ea a decis să facă primii paşi în antreprenoriat. A ales, din nou, industria de fashion, unde a lansat propriul brand – Santicler, cu ajutorul căruia vrea să pună România pe harta modei din America. Pe lângă brandul propriu, ea vrea să aducă branduri americane în fabricile locale.
„Mi-am dorit să ofer şi zona de servicii la cheie pentru că există avantaje şi pentru brandul propriu (comenzi mai mari, economii de scară – n. red.). Plus că mi-am dorit să fiu şi un ambasador pentru România.“
Când americanii vorbesc despre producţie de modă în Europa, ei se gândesc automat la Italia. Restul continentului e necunoscut, nu există, adaugă ea. Doar că în Italia se produc doar brandurile foarte scumpe. Iar până recent, tot restul se realiza în Asia.
„Pentru a schimba această percepţie, e nevoie de răbdare şi de oameni de încredere.“
E ca în dating, e un proces ce începe cu o curtare şi care durează. Monica Magdas Miller ştie că pentru a reuşi trebuie să le ofere partenerilor ceea ce nu le oferă Asia.
Preţurile nu pot fi comparabile, manopera aici e mult mai mare. “În industria asta, trebuie mai întâi să îi cucereşti pe designeri, dar trebuie să ai şi preţul corect, şi procesul impecabil de la un capăt la altul.“
Deşi România este văzută ca o destinaţia bună de producţie pe segmentul de sus al pieţei datorită expertizei şi a forţei de muncă bine pregătită, Adrian Câzu de la Benvenuti spune că acest statut nu ajunge şi la consumatorii autohtoni.
„Made in România este un curent care are succes pe zona alimentară, pe zona de fashion nu este un curent foarte prezent. Aici vorbim de globalizare. Clienţii caută produse pentru care este mai puţin important unde sunt produse.“ (Cristina Roșca)
