Cu 86 de morţi pe şosele la un milion de locuitori, România este în continuare pe primul loc în Uniunea Europeană la mortalitatea în accidente rutiere, a anunțat marți consilierul de stat Laszlo Borbely. Oficialul a precizat, de asemenea, că șase din zece şoferi care consumă băuturi şi fac accidente sunt tineri sub 35 de ani.

În primele nouă luni ale anului numărul deceselor cauzate accidente rutiere grave a scăzut cu 105 faţă de perioada similară a anului trecut, dar că România ocupă în continuare primul loc la nivel european în statistici.

Cauza principală a tragediilor rutiere: viteza excesivă

Astfel, în 2023 au fost înregistrate 3.143 de accidente grave, soldate cu 1.051 de persoane decedate, mai puţin cu 105 faţă de perioada similară a anului trecut. Totodată, 2.470 de persoane au fost rănite grav. “Principala cauză care generează deces este nerespectarea regimului legal de viteză – 168 de persoane decedate de la începutului anului până în prezent; indisciplina pietonilor, a doua cauză – 108 persoane decedate; indisciplina bicicliştilor – 92 de persoane decedate. Aşadar, chiar dacă avem un număr mai mic de accidente, totuşi cifrele pe care le-am prezentat apreciem că pentru România reprezintă foarte mult, în contextul în care deţinem un loc neonorabil la nivel european, acela de prima ţară cu un număr de decese raportat la numărul populaţiei”, a spus acesta, în cadrul conferinţei “Educaţie pentru siguranţă”, organizată la Palatul Victoria.


Secretarul de stat Bogdan Despescu a precizat că pe site-ul MAI se află în dezbatere un proiect de ordonanţă de urgenţă care vizează implicarea societăţii civile în semnalarea unor abateri grave comise în trafic, surprinse în înregistrările proprii audio-video. Printre aceste abateri se numără: nerespectarea culorii roşii a semaforului, comportamentul agresiv, neacordarea priorităţii de trecere, nerespectarea regulilor privind depăşirea, neoprirea la trecerea la nivel cu calea ferată, efectuarea pe autostradă sau drum expres a manevrei de întoarcere. Proiectul prevede totodată utilizarea capabilităţilor administraţiei publice locale pentru constatarea unor abateri grave la regimul rutier, după modelul e-SIGUR. “În proiectul e-SIGUR, zona de acţiune era pentru autostradă, drumurile expres şi drumurile naţionale. De această dată, venim cu o extindere prin acest proiect de ordonanţă de urgenţă în zona urbană, pentru că împreună cu administraţiile publice locale putem avea o eficienţă din această perspectivă”, a mai spus Bogdan Despescu. (sursa)

Articolul precedent„Zele, ai curaj să te întâlnești cu mine?” Șoșoacă amenință că va face circ la discursul lui Zelenski din Parlament
Articolul următorUMOR. Zelenski nu și-a mai ţinut discursul în Parlament pentru că l-a mâncat Şoşoacă