Ni se spune mereu, mai ales în ultimii trei ani, că România ar fi o țară terminată, o țară din care se pleacă și în general o țară la pământ. Noi credem că nu este așa și că în ciuda multor probleme cu care ne confruntăm – și multe sunt grave sau urgente, credem că trebuie să privim lucrurile în perspectivă. În general, România – prin eforturile tuturor cetățenilor ei, se regăsește undeva în primele 25% dintre țări aproape la orice capitol. Suntem astfel o țară de tot 40, top 50, în funcție de criteriu. Este mult loc de mai bine dar, puse în context, aceste date ne oferă o perspectivă mai apropiată de adevăr și o imagină mai corectă a ceea ce suntem și ceea ce realizăm ca națiune, la nivel mondial.
Experții de la howmuch.net – bazat pe datele de la Credit Suisse, au realizat de curând un clasament al averilor acumulate de fiecare țară din care învățăm destul de multe și despre noi.
Astfel, se estimează că România – populația și statul împreună, deține o avere de aproximativ 670 de miliarde de dolari, adică 0,19% din averea mondială.
Spre comparație, Cehia este estimată la 0,15% – cu o populație mai mică, iar Polonia la 0,49% – cu o populație dublă față de a României.
Un alte exemplu, din afara Europei, este Bangladesh care, cu o populație aproape de zece ori mai mare decât a noastră, deține o avere similară, de 0,19% din totalul mondial.
La nivel global România se mai compară cu țări precum Malaezia, Vietnam, Filipine sau Pakistan, toate având populații mult mai mari decât noi. În cazul Pakistanului, care are aproape 200 de milioane de locuitori, averea estimată a României este mai mare cu 200 de miliarde de dolari!