timesnewroman.ro: Asta înseamnă tehnologie de top! Un producător de electronice care pune inovația pe primul plan a reușit să scoată pe piață visul de aur al fiecărui bărbat singur: o mașină de spălat cu un singur buton – mare, roșu, vizibil din prima.
Spre deosebire de bărbații care au o parteneră, cei care sunt singuri trebuie să identifice singuri care din cele câteva zeci de butoane ale unei mașini de spălat trebuie apăsate. Și mai e și problema ordinii în care trebuie apăsate, ceea ce complică și mai mult folosirea unei mașini clasice de spălat.
Dar mașina de spălat cu un singur buton rezolvă toate aceste probleme, care sunt de multe ori imposibile pentru un bărbat singur. Ea are, bineînțeles, un singur program, intitulat sugestiv „Rufe“. Iar acest program include și uscarea rufelor, că nu e nevoie de program separat de uscare…, doar nu e nimeni atât de cretin încât să bage rufe ude în dulap sau să se îmbrace cu ele ude. (sursa)