Presiunea de pe piaţa muncii – firmele găsesc tot mai greu oameni, creşterea salariilor, taxele mari pe salarii, plecarea românilor în afară după ce au învăţat şi s-au pregătit gratis în România, politica multor firme de a plăti numai salariul minim cu taxe, iar pentru restul banilor (doar nu crede cineva că salariul minim este şi cel real) sunt găsite alte forme de plată, sau chiar la negru; zona neclară în care acţionează firmele de recrutare din punct de vedere al taxelor – naşte foarte multe comentarii.
Miercuri, Dragoş Damian, CEO la Terapia Cluj, un român care se luptă cu morile de vânt pentru a convinge guvernul/guvernele să facă din producţia de medicamente din România o prioritate strategică, a publicat în ZF o opinie şi un tabel unde a comparat 10 ţări în privinţa impozitelor pe muncă la un salariu brut de 1.000 de euro.
Conform analizei, la 1.000 de euro brut, unui angajat din România îi rămâne în mână 585 de euro, cel mai puţin din ţările analizate, în timp ce un polonez rămâne cu 791 de euro, un ungur cu 665 de euro, un bulgar cu 776 de euro, iar un ucrainean rămâne cu 805 euro.
Dragoş Damian spune că România nu are cel mai mare cost total cu salariile (angajat plus angajator), ceea ce arată că statul român stimulează companiile să investească aici datorită cheltuielilor mici cu salariile dar „angajatul rămâne cu cea mai mică sumă netă în mână din grupul de comparaţie – adică exact ce poate fi mai contraproductiv pentru a reţine şi dezvolta resursa umană”.
El spune că “în România pur şi simplu nu mai există oameni care să muncească – toate planurile măreţe din PNRR vor fi executate cu vreo 100.000 de muncitori asiatici iar HoReCa va funcţiona în curând numai cu muncitori asiatici.”
Aici există şi o problemă pentru că muncitorii asiatici vin în România pe un salariu minim mai mare decât salariul minim pe economie.
Acum două săptămâni, un cititor al ZF – Gheorghe Stan – mi-a trimis un comentariu semnalându-mi o situaţie din domeniul auto.
„Vă scriu în legătură cu articolul dumneavoastră apărut online Ofertele pentru locurile de muncă în străinătate se ocupă cel mai repede, în 10 zile.
Această situaţie / problemă este mai amplă decât se crede.
Lucrez în domeniul auto – reparaţii şi întreţinere autovehicule. În această branşă sunt angajaţi productivi, la firme din ţară, cu salarii de 1.000 – 1.500 Euro sau mai mult, pe carte de muncă sau NU. Ca să ajungi la această valoare, pe cartea de muncă se plăteşte la stat aproape încă o dată pe atât.
În plus mai avem parte şi de concurenţă neloială, din care amintesc doar câteva situaţii:
– sunt circa 13.000 unităţi service acreditate de Registrul Auto Roman şi alte 13.000-14.000 unităţi neacreditate. Majoritatea firmelor nu au plătit niciodată impozit pe profit şi sunt foarte mulţi angajaţi cu minim pe economie.
– în legătură cu românii care pleacă să muncească în afara ţării în meseriile din domeniul auto: în realitate, unii dintre ei lucrează în afara ţării pentru 2.000 – 2.500 Euro / luna net. Nu ştiu prin ce modalitate primesc “legal” aceşti bani, dar mi s-a explicat că de fapt sunt angajaţi la firme de recrutare din România, pe salariu minim, iar apoi, lunar, firma din străinătate trimite banii către firma de recrutare din România, iar aceasta plăteşte banii la rândul ei salariaţilor trimişi la muncă, dar evitând taxele şi din România şi din ţara unde se munceşte. Adică ne fac concurenţă neloială chiar firmele de recrutare româneşti. Noi rămânem ca fraierii să aprindem şi să stingem lumina în fiecare zi, plătim taxe statului român de ne îndoim, clienţii ne judecă, “că de ce este aşa scump tariful de lucru”, iar firmele de recrutare ne concurează neloial.
În plus, muncitorul care a plecat la muncă în străinătate pe 2.500 euro net, fiindcă de fapt este angajat în ţară pe minim pe economie, mai are în ţară şi alte beneficii, de care un angajat din România cu salariu normal nu beneficiază.
Amintesc doar câteva beneficii primite de la statul român pentru cei cu venitul sub 2.000 lei pe membru de familie:
– tabletă sau laptop pentru copilul minor,
– rechizite gratis,
– abonamente transport
– ajutor de încălzire
– reduceri sau scutiri de impozite
– beneficiază de aceeaşi asistenţă medicală şi el şi familia lui
– nu plăteşte impozite la suma câştigată
– etc, etc., etc.
Adică noi rămânem fără salariaţi, plătim costuri enorme cu forţa de muncă, ca să acoperim costuri sociale (inclusiv pentru cei plecaţi care şuntează statul), costuri pe care de fapt trebuia să le împărţim la toţi cetăţenii apţi de muncă, serviciile se scumpesc pentru că suntem prea puţini rămaşi în ţară ş.a.m.d. .
Instituţiile statului ar trebui să verifice circuitul prin care se trimit muncitori în străinătate şi, bineînţeles, circuitul prin care ajunge salariul plătit de firma străină, în contul salariatului angajat cu minim pe economie în ţară.
Pe această cale de recrutare probabil că pleacă şi o mulţime de oameni cu studii gratuite făcute în România, adică tot pe banii noştri (adică ai fraierilor rămaşi în ţară) şi, din nou, suntem cu toţii păcăliţi, cel puţin din cauza acestor metode de evitare a taxelor.
Şi apoi, ce să vezi? Ministrul Muncii ne recomandă să aducem muncitori din afară. Adică tot noi, fraierii, să le plătim studiile la cei care pleacă afară şi apoi tot noi, fraierii, să plătim taxe la firmele de recrutare şi la statul român pentru permise de muncă, ca să aducem muncitori străini, la care trebuie să le asigurăm, pe lângă salariu, şi cazare şi masă. BUNĂ TREABĂ!
În acest context ar trebui să vorbim şi despre programele guvernamentale care au în vedere fondurile pentru românii care lucrează în străinătate şi doresc să se întoarcă în ţară. Nu am văzut vreodată un program guvernamental pentru românii care au rămas în ţară, care aici au muncit continuu, şi-au plătit toate taxele şi impozitele la termen şi nu au beneficiat niciodată de nimic din partea statului român.
P.S. În plus, când românii care lucrează în afara ţării revin în ţară, nu le convine nimic şi în afară de – “Doar la noi la Românica se întâmplă aşa” / “în afară nu e aşa” , “Ce autostrăzi şi tuneluri am văzut!”- mai ne apelează pe noi, cei care rămânem, ca “ghiolbani”. Da! Aşa am primit un e-mail de la un client (român care lucrează în afara ţării), ne-a transmis în scris “cum naiba facem cu ghiolbanii de români”, în timp ce, de fapt, el avea nevoie de serviciile noastre. În altă ţară europeană, sau chiar în Franţa unde lucrează acest român, nu ar fi îndrăznit niciodată să-i spună unui francez că este “ghiolban”.”
Conform datelor de la Ministerul Muncii, la începutul anului existau 1,58 milioane de angajaţi din România care lucrau oficial, pe salariul minim pe economie, la un total al angajaţilor de 5,55 milioane.
Salariul minim brut pe economie este de 2.300 de lei (1.386 lei net), salariul minim brut pentru angajaţii cu studii superioare este de 2.350 de lei, iar în construcţii salariul minim este de 3.000 de lei brut.
Problema este că acum 10 ani ponderea contractelor de muncă plătite cu salariul minim în total salarii era de 7,5%, iar acum a ajuns la 31%.
Este adevărat că salariul minim s-a triplat în toată această perioadă iar salariul mediu s-a dublat.
Un alt cititor al ZF, Octavian Simen, spune că problema companiilor din România nu este legată de faptul că nu găsesc meseriaşi ci că nu oferă salarii mai mari.
„Referitor la articolul: În timp ce companiile au nevoie de ingineri, constructori, meseriaşi, românii vor să se facă bodyguarzi sau să fugă la muncă în afară, aş dori sa fiţi mai documentat cum că nu găsesc meseriaşi.
Cred că problema reală este că nu oferă un salariu decent, de aceea nu găsesc personal.
Personal este dar nu se plăteşte, aceasta este realitatea.
Vreau sa vă spun şi din proprie experienţă: Sunt recent întors acasă după 15 ani petrecuţi în afară, am fost la foarte multe firme la interviuri şi problema erau salariile. Toţi spuneau ca au nevoie, dar niciunul nu oferea mai mult, şi aici nu mă refer numai la firme mici, ci şi la multinaţionale.
Eu locuiesc la CLUJ şi lucrez dar aş dori sa staţi de vorbă cu oamenii să vedeţi ce probleme întâmpină la interviuri, şi nu numai ceea ce zic companiile.”
Discuţia rămâne deschisă pentru orice fel de comentarii.
