Ceremonie specială cu Regele Charles al III-lea și Regina Camilla în rolurile principale. Cei doi au marcat prima lor vizită oficială ca monarhi în Guernsey prin înnobilarea unei capre din rasa Golden Guernsey, scrie Sky News.
Regele le-a oferit onoruri reprezentanților din toate categoriile sociale, dar aceasta a fost prima “înnobilare” a unei capre, scrie stirileprotv.ro.
Proprietarul lui Tamsin, Joe Corr, un băiat în vârstă de 9 ani, l-a ajutat apoi pe Rege să pună un clopoțel în jurul gâtului caprei pentru a acorda ceremonial rasei un titlu regal.
Joe a povestit pentru Sky News cum a fost un moment pe care nu l-ar fi uitat niciodată și cum a spălat-o pe Tasmin cu șampon Head & Shoulders pentru a se asigura că arată cât mai bine în fața Regelui și a Reginei.
Onoarea acordată acestei rase rare înseamnă că de acum caprele vor fi cunoscute oficial în întreaga lume sub numele de Royal Golden Guernsey.
Titlurile regale sunt acordate cu moderație și sunt atât de speciale, încât chiar trebuie să fie semnate de Cabinet, cu standarde stricte aplicate.
Rasa Golden Guernsey are o istorie fascinantă, caprele fiind ascunse în case de naziști în timpul celui de-al Doilea Război Mondial pentru a le salva de la sacrificare.
Regele și Regina s-au aflat marți, 16 iulie, în a doua zi a turului lor de două zile în Insulele Canalului. Cei doi au fost întâmpinați de mulțimi uriașe, încântate de prima lor ocazie de a vedea cuplul regal. (sursa)