A început recensământul din uşă în uşă, însă este esențial ca aceștia să ne prezinte mai multe acte, pentru ca datele noastre personale să nu ajungă pe mâna cui nu trebuie. De altfel, dacă recenzori folosesc datele colectate în alt scop, riscă amenzi de până la 5.000 de lei.
Ieri a fost prima zi în care recenzorii au bătut la uşile românilor.
S-a întâmplat cu întârziere pentru că tabletele le-au dat de furcă angajaţilor de la Institutul Naţional de Statistică.
4.000 de recenzori sunt acum pe teren
Românii care nu au completat chestionarul online, sau care au răspuns incomplet sau incorect la întrebări, sunt vizitați în aceste zile de recenzori.
Toate datele colectate de recenzori sunt introduse în sistem cu ajutorul unei tablete.
“În timpul unei recenzări, sistemul se poate bloca, deocamdată nu întâmpinăm probleme, sau lipsa semnalului, sau să se blocheze tableta”, a spus Alin Dobre, coordonator local recenzor.
Actele pe care trebuie să le cerem recenzorului pentru a şti sigur că nu este un impostor
Este important de știut cum deosebim recenzorii de impostori.
“Oamenii pot solicita recenzorului, pe lângă legitimatia ştampilată de Primărie, să prezinte actul de identitate”, a mai precizat coordonatorul.
Mai bine de jumătate din populația-țintă nu a completat recesământul online.
Mai exact, peste 45% dintre romani şi-au făcut autorecenzarea, adică aproape 9 mil de oameni.
Ce amenzi riscaţi dacă nu răspundeţi la întrebările recenzorului
Dacă refuzați să răspundeți la întrebările recenzorului sau îi oferiți informații eronate, riscați amenzi între 1.000 lei şi 3.000 lei.
Amenzile sunt şi mai mari, între 1.500 lei şi 5.000 lei, pentru cei care nu permit accesul recenzorilor în locuinţă.
Ce amenzi riscă recenzorii dacă folosesc datele colectate în alt scop
De asemenea, şi recenzorii pot fi amendaţi, cu până la 5.000 de lei, asta dacă folosesc datele colectate în alt scop.
Prima etapă a recensământului s-a încheiat pe 27 mai.
Ultima etapă, cea din ușă în ușă, a debutat cu întârziere, din cauză că tabletele nu erau pregătite.
Recenzorii vor bate la ușile oamenilor până pe 17 iulie. (sursa)