Specialistul în sănătate publică, Răzvan Cherecheș, este de părere că vaccinurile ”nu ne vor proteja pentru valul trei”.

Vaccinurile nu ne vor proteja pentru valul trei. Abia la finalul verii, începutul toamnei, se va face diferența, atunci când va începe valul patru.

Bineînțeles (că se va vorbi despre un val patru – n.r.), este sezonalitatea virusului respirator, în momentul în care vremea se va răci din nou şi vom reintra în case vom începe din nou să ne infectăm, să transmitem infecţia, sigur, vor fi numere semnificativ mai mici, dar vom vedea o creştere faţă de perioada verii, pentru că deja de peste două luni, din momentul în care se va încălzi vremea şi vom ieşi din case. vom începe să stăm cu geamul deschis, va începe să scadă rata de transmitere a virusului şi probabil cam la o lună, o lună jumătate din momentul în care se va încălzi vremea va începe să se vadă efectul şi în secţiile de Terapie Intensivă, unde va scădea numărul de persoane internate”, a afirmat Răzvan Cherecheş, duminică seară, la Digi 24.

Pe de altă parte, profesorul este de părere că, în urma campaniei de vaccinare, valul patru va fi semnificativ mai mic pentru că „deja ar trebui să ne apropiem de 10 milioane de persoane vaccinate în toamnă şi rezervorul de persoane care pot să fie infectate va fi semnificativ mai mic”.

Când vom renunța la masca de protecție?

Răzvan Cherecheș a vorbit, de asemenea, despre momentul în care românii vor putea renunța la masca de protecție. 

În România eu spun că vom ajunge la 70% (rata de vaccinare – n.r.) moment în care vom putea să revenim la starea de normalitate anterioară, fără măşti, fără distanţă, fără restricţii”, a mai spus Cherecheș. (sursa)

Articolul precedentCe s-a întâmplat cu fabrica de diamante construită de comuniști și aflată pe locul trei în lume
Articolul următorDin România se exportă anual lemn de 2,5 miliarde de euro. Furturile din pădurile țării înseamnă tot atât!