…într-o zi s-au apucat de pe mal în iaz s-aducă un sac cu grîu încărcat. Racul înapoi se da, broasca tot în sus sălta, știuca foarte se izbea și nimic nu isprăvea.
Cu aceast fragment de poezioară, Alecu Donici, mort în 1865, rezumă fără greș situația politică din decembrie 2020.
PNL a cîștigat o guvernare care e, de fapt, o pierdere. Înainte de alegeri avea întreg guvernul, după alegeri are doar jumătate. O jumătate de guvern care ascultă de trei șefi: Cîțu – șeful executivului, Orban – șeful partidului și Iohannis – șeful operațiunii Guvernul Meu. Fiecare trage după cum îl duce capul de sacul cu grîu, golit pe jumătate de USR-PLUS și UDMR.
Cîțu țopăie în planul doi, copleșit de propria incompetență și de perspectiva de a-și face iar selfie cu șefii lui. Orban se zbate să-și păstreze controlul pe partid cu ajutorul postului de la Cameră, iar Iohannis, racul acestei parabole, trage înapoi de construcția pe care el însuși a provocat-o, ca să nu piardă mai multă putere.
Pînă una-alta, Guvernul Meu i se scurge printre degete, așa cum i se scurge visul de mărire care cuprindea și Parlamentul Meu, fiindcă USR-PLUS nu par deloc dispuse să-i depună la picioare Majoritatea Mea, mai ales după ce și-au atîrnat la șold cel mai ascuțit pumnal politic, Justiția.
Pentru PNL și Iohannis, lucrurile stau chiar mai rău decît atît. USR-PLUS au smuls PNL-ului ministere de forță și de bani, iar UDMR s-a ales, pe lîngă Ape și Păduri, cu un neașteptat trofeu: ministerul sifonării banilor în teritoriu, Dezvoltarea.
Dacă nu ținea morțiș să facă alegeri, Iohannis avea azi un guvern PNL sută la sută, fără probleme de sprijin parlamentar, fiindcă PSD are o conducere care-și iubește adversarii politici. Dar Iohannis și-a dorit, după cum ne-a spus, un salt de stabilitate la nivelul guvernării, pe care e clar că l-a obținut, numai că saltul e în jos. La Palatul Victoria sînt acum trei grupuri de interese în loc de unul, iar două dintre ele, PNL și USR-PLUS, se află în competiție directă pe putere și electorat.
Lucrurile mergeau bine chiar și după pierderea alegerilor, fiindcă Orban era premier și avea sprijinul politic al partidului, așa că ar fi putut duce negocierile cu dușmanii de la USR-PLUS de pe o poziție întărită. Dar ceva s-a întîmplat pe 7 decembrie. Iohannis și Orban s-au întîlnit la Cotroceni, fiecare înfășurat în mantia suficienței și purtînd pe cap coroana lăcomiei. Lolek și Bolek și-au dat unul altuia foc la valiză. Atît i-a dus pe ei capul, atît i-a ajutat competența politică. Demisia lui Orban, cerută de Iohannis, e genul de prostie căutată cu lumînarea, elaborată de două minți egoiste și sărace. E bomboana de pe coliva care s-a tot străduit să fie tort.
Iohannis și Orban au adus PNL în poziția de a pierde primatul guvernării în favoarea unui partid impredictibil și incontrolabil, USR-PLUS. Cearta acestor două ego-uri mărunte a dus la Palatul Victoria un măscărici ca Vasile Cîțu și o dezbinare de rău augur în PNL. Și asta într-un moment în care criza medico-sanitară merge spre un al treilea val pe măsură ce COVID-19 își descoperă noi rude genetice, iar Guvernul a lăsat baltă testările. Crăciunul va hrăni spitalele cu o altă generație de cheflii, asta e clar, după cum e clar că în ianuarie lockdown-ul va fi prima măsură de repornire a economiei. Campania de vaccinare nu va reuși în vecii vecilor să injecteze două milioane de români pe lună ca să putem atinge imunitatea de turmă înainte să intre industria, agricultura și serviciile la ATI.
Aceste alegeri de care Iohannis a tras din răsputeri să se facă, pentru care au fost sacrificați oameni vii, pentru care au fost închise afaceri, dezbinate familii și reisterizat un popor sătul de traume, i-au adus instigatorului o situație mai proastă. Sacul de grîu de care au tras toți nătîngii dreptei a rămas tot pe mal.
Fabula guvernării liberale are nevoie de analiza lui Alecu Donici: „Nu știu cine-i vinovat; însă, pe cît am aflat, sacul în iaz nu s-au tras, ci tot pe loc au rămas. Așa-i și la omenire, cînd în obște nu-i unire: nici o treabă nu se face cu izbîndă și cu pace“.
preluare din catavencii.ro autor – Doru Bușcu
