Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a trimis joi o scrisoare către președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și vicepreședintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, prin care ‘atrage atenția asupra derapajelor nedemocratice ale actualului Guvern‘ manifestate prin politizarea fondurilor publice, a finanțării europene și a funcțiilor publice din România, potrivit unui comunicat de presă al PSD, citat de stiripesurse.ro.

PSD transmite că necesitatea unei poziții publice din partea oficialilor europeni este justificată prin faptul că cetățenii români trebuie să se simtă protejați de Uniunea Europeană atunci când sunt comise abuzuri, iar guvernele încalcă principiile democratice ale statului de drept.

”Țara noastră alunecă spre o cale nedemocratică, iar în calitate de lider al opoziției din România am responsabilitatea de a face tot ce pot pentru a-i ajuta pe români și pentru a ne apăra valorile democratice europene”, se arată în scrisoarea trimisă de președintele Marcel Ciolacu, care a mai subliniat că PSD este deschis la discuții constructive despre viitorul României pe calea europeană și democratică.

În sinteză, principalele puncte reclamate prin acest document sunt următoarele:

  • Pentru prima dată în istoria postdecembristă, partidele din Coaliție au aprobat un buget fără a accepta niciunul dintre amendamentele venite de la parlamentari.
  • Tot pentru prima dată în istorie, Guvernul a adăugat – total netransparent – o anexă la buget care cuprinde sume financiare alocate preferențial, după un algoritm politic, județelor și localităților care sunt conduse de reprezentanții partidelor care formează majoritatea. PNL a primit 52%, USR 35%, în timp ce UDMR 13% – o distribuție care se suprapune aproape perfect pe ponderea fiecărui partid în coaliție.
  • Politizarea fondurilor UE. În elaborarea Planului Național de Redresare și Reziliență, Guvernul nu s-a angajat într-un dialog deschis cu Parlamentul, cu opoziția sau cu partenerii sociali.
  • Guvernul se concentrează pe politizarea totală a sectorului public: schimbarea a aproape 1000 de directori de școli într-o singură zi, politizarea prin OUG a prefecților și urmează politizarea secretarilor generali ai autorităților locale.
  • Atacul public și radical al Guvernului împotriva Avocatului Poporului, a membrilor Curții Constituționale a României și Consiliului Superior al Magistraturii. În ultimele două zile, actualul prim-ministru și ministrul Justiției au criticat în mod deschis și public o decizie definitivă luată de o instanță de judecată.
  • Premierul a amenințat public liderii sindicatelor și reprezentanții HoReCa pentru organizarea grevelor pașnice împotriva unora dintre deciziile luate fără nicio consultare cu aceștia.

SCRISOAREA integrală:

București, 4 Martie 2021

Doamnei Ursula von der Leyen

Președintele Comisiei Europene

Domnului Frans Timmermans

Vicepreședinte executiv al Comisiei Europene

Subiect: Politizarea fondurilor publice, a finanțării europene și a funcțiilor publice în România

Stimată președinte,

Stimate vicepreședinte executiv,

Aș începe prin a vă mulțumi pentru disponibilitatea dumneavoastră de a avea un schimb constructiv de opinii cu privire la problemele legate de România și de pașii importanți pe care i-a făcut țara noastră pentru a deveni un stat membru activ al UE. Reiterez dorința noastră de a continua calea către reforme consistente care să ne permită să abordăm provocările viitoare. Partidul nostru a reușit integrarea României în Uniunea Europeană, a pregătit o președinție de succes a Consiliului UE și va continua să fie un actor activ și onest în sprijinirea eforturilor de dezvoltarea în cadrul UE.

În acest cadru, este important ca cetățenii români să se simtă protejați de Uniunea Europeană atunci când sunt comise abuzuri și principiile democratice ale statului de drept sunt încălcate de către guverne. Din păcate, în ciuda semnalului clar trimis de cetățenii români în timpul alegerilor legislative, actuala majoritate politică acționează nedemocratic începând un proces activ de politizare a fondurilor publice, a finanțării europene și a funcțiilor publice din România. Cele trei partide din guvern, cu o majoritate foarte fragilă, nu pot accepta că au pierdut alegerile și nu pot înțelege că atitudinea lor imorală alimentează doar radicalismul și opiniile extremiste.

Mai exact, în ultimele câteva săptămâni:

Partidele ce formează Coaliția guvernamentală au aprobat, pentru prima dată în istoria postdecembristă, un buget fără a accepta niciun amendament propus de parlamentari, aparținând fie partidelor guvernamentale, fie opoziției. Mai mult, nu au existat discuții cu partenerii sociali, societatea civilă sau autoritățile locale asupra bugetului, în ciuda faptului că a fost prezentat Parlamentului cu o întârziere severă. Majoritatea părților interesate și-au exprimat deja dezaprobarea publică față de noul buget. Peste 3500 de amendamente, care indică soluții financiare clare, au fost respinse într-o manifestare publică a atitudinii nedemocratice.

* Guvernul a adăugat pentru prima dată, în istoria democratică a României, o anexă la buget, care prezintă sume financiare alocate preferențial județelor și localităților conduse de reprezentanți care aparțin partidelor care formează majoritatea, în ciuda faptului că majoritatea aleșilor locali aparține partidelor de opoziție. Anexa 7.03 legalizează mita politică din bugetul de stat. Fondurile sunt distribuite pe baza unui algoritm politic corespunzător distribuției politice în coaliție. Și acest lucru poate fi dovedit prin argumente solide: PNL a primit 52%, USR 35%, în timp ce UDMR 13% și toate aceste date reflectă distribuția politică din coaliția de guvernare. Există localități conduse de politicieni aleși din coaliția de guvernare care primesc mai multe fonduri decât județele conduse de social-democrații cu o populație de câteva ori mai mare. În ciuda faptului că a planificat un buget cu un deficit de peste 7% și a împrumutat constant bani pe piața internațională, actualul guvern a decis să aloce zeci de milioane de euro fără niciun criteriu transparent, ci doar în baza intereselor politice. Din păcate, au făcut același lucru la sfârșitul anului trecut din fondul de rezervă al premierului. Fără nicio reacție publică din partea Comisiei Europene, ei vor continua politizarea fondurilor publice.

* Politizarea bugetului de stat este urmată de politizarea fondurilor UE. În primul rând, în elaborarea Planului Național de Redresare și Reziliență, aceștia nu s-au angajat într-un dialog deschis cu Parlamentul, cu mediul de afacari, cu organizațiile sindicale, cu opoziția sau cu partenerii sociali. Au organizat consultări politice părtinitoare în care nu au prezentat nimic; în același timp, au anunțat că guvernul va cheltui banii prin parteneriate netransparente, fără a respecta cadrul european pentru licitațiile publice. Un alt exemplu este anularea Măsurii 3, concepută pentru IMM-uri din fondurile UE, după ce mass-media a prezentat informații clare despre intervențiile politice și interesele financiare în procedurile de selecție. Ar putea părea de necrezut, dar ministrul Economiei, Claudiu Năsui, avea un cont personal de administrator pe platforma online care gestionează aplicațiile. În cele din urmă, se pare că, în proiectarea noilor programe operaționale, vor să implementeze reguli netransparente prin modificarea, fără consultarea părților interesate relevante, a platformei de aplicare și, prin urmare, să adopte criterii foarte subiective.

Mai mult, se concentrează pe politizarea totală a sectorului public. Au început prin schimbarea a aproape 1000 de directori de școli într-o singură zi cu oameni apropiați de partidele lor, au continuat cu politizarea prin OUG a prefecților și intenționează să politizeze toți secretarii generali ai autorităților locale. Copiind modelul altor guverne autocratice din regiune, ei intenționează să politizeze atât postul național de televiziune, cât și radiodifuzorul național.

* Din păcate, această politizare este însoțită de un atac public și radical împotriva Avocatul Poporului, a membrilor Curții Constituționale a României și a membrilor Consiliului Superior al Magistraturii. Vor să controleze acești trei stâlpi legali care au rămas nepolitizați și care le stau în calea obținerii controlui deplin asupra României. Interesant este că persoana care ocupă funcția de Avocat al Poporului din România este o figură proeminentă a societății civile și un fost politician de dreapta, fost deputat în Parlamentul European, care acum este atacat pentru că își face treaba ca apărător al drepturilor civile.

* În ultimele două zile, actualul prim-ministru și ministrul Justiției au criticat în mod public o decizie definitivă luată de o instanță de judecată. Un amestec extrem de grav în sistemul judiciar românesc.

* Nu în ultimul rând, au început să atace public sindicatele, precum și reprezentanții societății civile și ai sectorului privat care le contestă politicile. Premierul a amenințat în mod public liderii sindicatelor și reprezentanții HoReCa pentru organizarea grevelor pașnice împotriva unora dintre deciziile luate fără consultări.

Lista pe care o prezint prin această scrisoare ilustrează, din păcate, doar o mică parte din lucrurile care se întâmplă în prezent în România. Țara noastră alunecă spre o cale nedemocratică sub o clică de politicieni care au uzurpat puterea din România în ciuda pierderii alegerilor legislative. Știu că după greșelile comise în trecut este greu de crezut că lucrurile pot merge chiar mai rău în România, dar, din păcate, acesta este adevărul.

Nu există spațiu pentru standarde duble și trebuie să subliniez că există o perioadă limitată de timp pentru ca intervenția dumneavoastră să producă un efect. Dacă Comisia Europeană va decide să ignore ceea ce face guvernul în România, situația doar se va agrava pentru români și pentru democrația europeană. Alegerile s-au încheiat, cele viitoare urmează să aibă loc în 2024, deci scrisoarea mea nu are niciun interes electoral direct.

În calitate de lider al opoziției din România, am responsabilitatea de a face tot ce pot pentru a-i ajuta pe români și pentru a ne apăra valorile democratice europene. Social-democrații români au luptat mai bine de 127 de ani împotriva oricărei forme de extremism și nu vom renunța niciodată. Românii merită mai mult decât ceea ce oferă guvernul, un buget de austeritate, delapidarea fondurilor publice și europene și lipsa unor perspective de dezvoltare.

Sunt încrezător că vă veți apleca cu atenție asupra problemelor expuse mai sus și le veți aborda public. Partidul nostru este întotdeauna gata să discute în mod constructiv despre viitorul României și rămâne angajat să lucreze intens pentru a menține țara noastră pe calea europeană și democratică.

Cu prietenie,

Marcel Ciolacu

Membru al Parlamentului

Președinte PSD România

Lider al opoziției din România

Articolul precedentIohannis și alți lideri de dreapta defechează public pe Justiție!
Articolul următorSCRISOARE. Viktor Orban le răspunde celor de la PPE: Se dedică jocurilor de putere în bula birocraților de la Bruxelles