Programul „Casa Verde” pentru instalarea de panouri fotovoltaice va demara peste două săptămâni, după doi ani de pauză. Oficialii au pregătit 280 de milioane de lei, iar principiul va fi același: primul venit-primul servit.
O familie poate obține 20.000 de lei – pentru montarea instalațiilor, la case. Trebuie însă să apeleze la firme agreate de Ministerul Mediului, pentru lucrări. În trecut, programul a fost blocat, deoarece au existat suspiciuni de fraudă.
Cei care vor să își instaleze panouri voltaice cu ajutor de la stat trebuie să aleagă instalații care costă cel puțin 22.000 de lei. Din această sumă, programul “Casa Verde” suportă 20.000 de lei, iar beneficiarul achita diferența. Cei care au reușit să primească banii, spun că avantajele unui astfel de sistem sunt evidente.
„Eu am vrut să instalez o putere mai mare, am instalat 5 kilovati în sistemul fotovoltaic și am plătit diferența. Undeva cam peste 10-11 mii. Acum cu noile prețuri pe piață energiei, cred că majoritatea populației își pune în minte și instalarea astfel de sisteme. Pot să spun că după experiență de un an de zile ajung cu factură aproape pe zero”, a explicat un beneficiar.
Florin Petrică este proprietarul uneia dintre firmele agreate de Ministerul Mediului să se ocupe de înscrierea în program a viitorilor beneficiari și instalarea panourilor fotovoltaice.
Spune că mai are de recuperat bani de la stat din seriile anterioare, dar admite că cererea este mare.
„Este o avalanșă de cereri. Poate ar trebui gândit un alt criteriu decât primul venit-primul servit, adică ar fi trebuit o sumă pentru regiune sau pentru instalator. Subvenția de 20.000 de lei este o subvenție semnificativă, în special pentru instalațiile mici, de 3-4 kilovati, asta reprezentând undeva la 90% din valoarea investiției”, a declarat Florin Petrică.
Programul care trebuie să îi ajute pe români să beneficieze de energia verde “s-a născut” greu și a avut o mulțime de hopuri până acum.
Dosarele se pot depune începând cu 20 decembrie, iar perioada de înscriere durează până la epuizarea celor 280 de milioane de lei – bani rămași nedistribuiti din anii trecuți.(sursa)