Dan Barna și-a dublat banii din conturi în patru ani de muncă la stat. La fel ca Stelian Ion, Dan Barna are la stat cea mai prosperă perioadă din viața sa. Nu prea îți dai seama cum a reușit totuși să strângă un milion de lei din muncă în slujba cetățenilor. Mă rog, chestia asta, oricum, nu mai contează de mult timp, dar parcă-ți vine s-o arunci totuși pe masa celor care îți spun că au lăsat mediul privat unde făceau milioane și erau mega-performanți ca să se dedice, ascetici, binelui public.
Oare nu tocmai această bogăție râncedă, care se adună parcă de nicăieri, sictirită, în conturile bugetarilor de nivel înalt este resortul principal care-i face pe acești oameni să țină cu dinții nu doar de funcțiile pe care le ocupă în administrația înaltă, cât și în ierarhia de partid? Ți-e greu de la un punct încolo să înțelegi, să justifici la nivel personal, psihologic, ridicolul în care ajung tot felul de personaje. De ce niște specialiști, niște profesioniști după care jinduiesc privații nu-și bagă picioarele în ea de misiune publică? De ce niște capabili, scârbiți de orbirea cetățenilor, care insistă să nu vadă în ei salvatorii neamului, nu zic „OK, am încercat, asta a fost, mă retrag în zonele private care mă atrag cu salarii mari și alte beneficii“? Nu cumva… bineînțeles că exact acest „nu cumva“ pare să le fi devenit destin și scop între timp. Nu cumva chiar și în mediul privat acești băieți au jinduit la o astfel de orânduire administrativă în care se câștigă altfel decât în povestea pe care ei o tot gânguresc, delirul pieței libere și al competențelor asumate?
