♦ Acest indicator al complexităţii studiază nu doar cât de dezvoltată este o ţară, ci şi ce şi cum produce şi, mai ales, cât de sofisticate sunt bunurile şi serviciile pe care le trimite peste graniţă, la export.

Cristina Roșca: România ocupă locul 20 în clasa­mentul celor mai complexe econo­mii ale lumii, clasa­ment realizat de prestigioasa universitate americană Harvard, care analizează 145 de ţări. La vârf stau Japonia, Coreea de Sud şi Elveţia. 

Comparativ cu acum un deceniu, economia locală a devenit mai complexă, urcând nouă poziţii în top. Faţă de acum două decenii, avansul e de circa 20 de poziţii.

„Această îmbunătăţire se datorează diversificării exportu­rilor. România e o economie mai complexă decât te-ai aştepta ţinând cont de nivelul ei de dezvoltare (PIB per capita)“, spun analiştii de la Harvard.

Acest indicator al complexi­tăţii studiază nu doar cât de dez­voltată este o ţară, ci şi ce şi cum produce şi, mai ales, cât de sofisti­cate sunt bunurile şi ser­viciile pe care le trimite peste graniţă, la export.

Analiza arată că ritmul de creştere al exporturilor a fost mai alert decât cel al economiei în ansamblul său. Aşadar, exportu­rile sunt un pilon tot mai impor­tant pentru România. De la maşini la haine şi de la produse energetice la materii prime agri­cole, România trimite peste gra­niţă o varietate de bunuri şi servicii.

Analiştii universităţii americane nu sunt singurii care văd asta.

Charlotte Ruhe, managing director în cadrul BERD pentru zona centrală şi sud-estică a Europei, a spus recent că firmele din Polonia şi România au ajuns extrem de sofisticate şi pot concura la nivel mondial. Pentru că are o diversitate economică mai mare, România este mai puţin dependentă de industria auto­motive, a menţionat directorul BERD, în comparaţie cu Ungaria sau Slovacia, ceea ce face să fie mai puţin expusă problemelor actuale.

Este cunoscut faptul că la începutul anilor ’90, când abia ieşea din comunism, România era un mare exportator de haine şi pantofi, produse realizate în sistem lohn (cu valoare adăugată minimă). 

Aceste bunuri contribuiau cu o treime la exporturile ţării. Între timp, sectorul auto s-a dezvoltat puternic, încă de acum mai bine de 15 ani. În ultima perioadă a venit rândul electronicelor, al electrocasnicelor şi al IT-ului să câştige teren. Este evident că economia a devenit mai complexă. Dar ce urmează? 

citiți mai mult pe ZF.ro

Articolul precedentDe ce unui tânăr de pe Bolt/Uber îi este mai bine acum în țară decât în Anglia? România a depăşit Polonia la PIB/capita şi este peste Ungaria, Croaţia sau Grecia
Articolul următorCreștere ușoară (dar lunară deja) a ratei șomajului în Bihor! (GRAFIC)