COMUNICAT DE PRESĂ

Filarmonica de Stat din Oradea a găzduit, vineri, 14 februarie 2025, evenimentul aniversar care a marcat împlinirea a 35 de ani de existență ai Liceului Teoretic „Aurel Lazăr”. O instituție de învățământ născută în perioada cu profunde transformări ce a urmat evenimentelor din decembrie 1989, ca urmare a demersurilor inimoase ale unor dascăli care au crezut cu tărie în puterea școlii românești.

În cele trei decenii și jumătate de existență, Liceul „Aurel Lazăr” a devenit un reper important pe harta instituțiilor școlare din Bihor, iar generațiile de elevi deosebiți, munca asiduă a cadrelor didactice excepționale și recunoștința părinților au făcut ca numele școlii să fie rostit cu respect și admirație.

Invitați de marcă la sărbătoarea liceului

la sărbătoarea de suflet a „lăzăriștilor”, au fost prezenți, alături de actualii profesori, părinți și elevi, și o parte din profesorii care au slujit această instituție de la începuturile ei, foști absolvenți, reprezentanți ai administrației locale și județene, oameni care, într-un fel sau altul, și-au legat numele și activitatea de Liceul Teoretic ”Aurel Lazăr”.

Printre aceștia s-au numărat primarul municipiului Oradea, Florin Birta, absolvent al liceului: „Vă spun sincer, urcându-mă pe această scenă, am o vagă senzație că am uitat să-mi fac tema. Noroc că azi nu mă ascultă nimeni! Vreau să le mulțumesc profesorilor, care, indiferent de generație, au reușit să scoată ce e mai bun din elevii lor. Vreau să le mulțumesc părinților care își trimit copiii la această școală cu încredere. Și mai ales vouă, elevilor, care sunteți sufletul liceului și care, sunt sigur, veți continua să faceți performanță.”

În sala Filarmonicii orădene s-au aflat și city-managerul Oradei, Mihai Jurca, prefectul de Bihor, Marcel Dragoș, președintele Consiliului Județean, Mircea Mălan, vicepreședintele acestei instituții, Horea Abrudan, și Cristian Bitea, primul președinte al Consiliului elevilor din cadrul Liceului „Aurel Lazăr”, în prezent secretar general în Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale. ”Îmi amintesc și eu anii extrem de frumoși din liceu. A fost o perioadă plină de satisfacții, care mi-a consolidat o bază de cunoștințe pentru viitor”, a spus Cristian Bitea.

Din partea Inspectoratului Școlar Județean Bihor au fost prezenți inspectorul școlar general Alin Ștefănuț și inspectorii adjuncți Ioan Nicolae Avram și Kery Hajnal.

Roberta Metsola: ”Viitorul e în mâinile voastre”

Evenimentul a debutat cu un moment special: proiecția unui mesaj video transmis de președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, care i-a felicitat pe dascălii și elevii liceului pentru aniversarea celor 35 de ani de existență a școlii.

Mesajul pentru voi este simplu: Implicați-vă! Conduceți! Faceți-vă vocea auzită! Fie că o faceți prin vot, prin aderarea la o cauză sau prin susținerea a ceea ce credeți, voi aveți puterea de a decide ce se întâmplă în continuare. Viitorul e în mâinile voastre și abia aștept să văd toate lucrurile uimitoare pe care le veți realiza. Fiți buni cu profesorii voștri: ei sunt eroii nevăzuți ai societății noastre și merită recunoștința și respectul nostru”, le-a transmis Roberta Metsola „lăzăriștilor” orădeni.


La rândul său, inspectorul școlar general Alin Ștefănuț a remarcat că „este un moment de sărbătoare nu doar pentru Liceul «Aurel Lazăr», ci pentru întregul învățământ bihorean. În astfel de momente de sărbătoare este bine să îți amintești momentele frumoase petrecute împreună.”

Într-un gest de recunoaștere a meritelor directorilor care au contribuit la dezvoltarea Liceului „Aurel Lazăr” de-a lungul celor 35 de ani de existență, directoarea școlii, Mihaela Elena Băguț, le-a înmânat diplome și a plachete onorifice foștilor directori ai liceului, profesorii Gheorghe Turdeanu, Ioan Vasile Micu, Gheorghe Tirla și Carmen Chira, precum și celor care au ocupat funcția de director adjunct, profesorii Ioan Șereș, Gheorghe Dărăban, Maria Platona, Rodica Mihaela Turcaș, Cristina Diana Brădău și Ioana Claudia Mladin.

Directoarea adjunctă a liceului, Rodica Angela Juncu, a citit scrisoarea de recunoștință pentru foștii dascăli care, deși s-au retras de la catedră, rămân mereu cu sufletul „lăzăriști”.

Mesajul elevilor a fost prezentat de președintele Consiliului Școlar al Elevilor Liceului Teoretic „Aurel Lazăr”, Ștefan Matei, elev în clasa a XI-a B, care este, în același timp, președinte al Consiliului Județean al Elevilor. „Această sărbătoare este un omagiu adus nu doar valorii educaționale, dar și spiritului de comunitate care ne unește pe toți”, a spus Ștefan.

Părinții elevilor au fost reprezentați pe scena Filarmonicii orădene de către Sanda Caba, iar evenimentul a fost completat de momente artistice ale „lăzăriștilor”.

Organizatorii le-au mulțumit sponsorilor care au contribuit la sărbătoarea liceului orădean – European Food International, Fast&Save Logistic, Fortexa, Lara Delice, Adecor Prod, Florăria Magnolia, Asociația Părinților din Liceul Teoretic „Aurel Lazăr” Parentes -, precum și tuturor părinților, profesorilor și elevilor școlii.

De ce „Aurel Lazăr”?

Liceul Teoretic „Aurel Lazăr” a fost înființat pe 12 februarie 1990, zi care, de atunci, este considerată Ziua Liceului.

Numele școlii a fost ales de Petru Budiuri, profesor de istorie şi ştiinţe socio-umane, fiind avută în vedere o paralelă între lupta acestui patriot local care a fost Aurel Lazăr şi cea a secţiei române de la fostul Liceu Industrial nr. 5 pentru crearea propriei sale instituţii şcolare, în condiţiile în care, în acea perioadă de după Revoluția din 1989, se punea problema dispersării ei în întreg municipiul Oradea, dar și în judeţ.

Dascălii școlii și-au propus să-i formeze pe elevi prin abordare transversală şi interdisciplinară, având la dispoziție săli dotate cu videoproiectoare și table smart, laboratoare de limba română, limbi străine, chimie, fizică și informatică, un cabinet stomatologic, internat și cantină.

Patron spiritual al liceului, Aurel Lazăr a fost un avocat orădean, personalitate marcantă a Partidului Național Român și participant la Marea Unire din 1918. În casa sa din Oradea, transformată acum în muzeu, a fost redactată, pe 12 octombrie 1918, Declarația de independență națională a românilor din Transilvania, Banat, Crișana și Maramureș. Aurel Lazăr a fost membru fondator al Uniunii Avocaților din România și primar al municipiului Oradea.

Articolul precedentAjuns acolo unde și-a dorit toată viața (politică), la Cotroceni, Bolojan dă pe Twitter o declarație în doi peri, scrisă nu știm de cine (e în engleză, deci nu de el) după acuzațiile GRAVE lansate de vicepreședintele SUA
Articolul următorUn sirian a înjunghiat mai mulţi trecători pe stradă în Austria. Un băiat de 14 ani a murit